Sfredelele Bisericii

Au trecut 2000 de ani în care Diavolul a avut suficient timp pentru a se convinge că Biserica nu poate fi suprimată cu atacuri din exteriorul ei. Istoria aceasta lungă a demonstrat deja că toate atacurile venite din afară au dus, de fapt, la dezvoltarea și la consolidarea Bisericii. De aceea, consider că acordăm o atenție prea mare acestui asalt mediatic al ultimilor ani. Starea meterezelor care apără tezaurul dumnezeiesc al Bisericii e la fel de solidă ca în vremea Sfântului Pavel, cel care se minuna: “Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?... Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8).

Așadar nu atacurile venite din exterior ar trebui să ne îngrijoreze, cât cele venite de la noi, din interiorul Bisericii. Acestea sunt cu adevărat devastatoare. “Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă și sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13). Fiți buni și permiteți-mi să fac aici o mică paranteză: capitolul 5 al evangheliei după Matei, în întregime, poate fi un excelent balsam în timp de asediu al Bisericii. Revenind la subiect, oricât de puternice ar fi meterezele unei fortărețe, ele devin inutile la atacurile din interiorul cetății.

Deși tentația de a exemplifica e una uriașă, totuși, nu o voi face. Mă voi abține să torn sare pe plaga aceasta întredeschisă. Dar dacă suntem onești, vom ști să ne recunoaștem slăbiciunile. Cu toții, clerici și laici, frați de Botez. Imaginea Bisericii mai e asemănată și cu o corabie, însă, deși ne comportăm ca și când ar fi proprietatea noastră, nu noi suntem armatorii ei. Noi, cei botezați în numele Sfintei Treimi, suntem doar pasagerii purtați, în siguranță, peste valurile acestei vieți. Și această corabie a fost construită la Rusalii ca să reziste oricărei furtuni sau grozăvii. Cu toate acestea, ea ar putea fi scufundată tocmai de micile sfredele din interior. Și nu cred că vreunul dintre noi este atât de egoist încât, odată urcat la bord, să uite de încredințarea Sfântului Petru: “Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2, 39).