miercuri, 18 aprilie 2018

Oameni buni şi frumoşi



De data aceasta vreau să vă vorbesc despre prietenii mei. Ar trebui să-i ştiţi, deja. Sunt tineri şi tinere, elevi şi eleve, cercetaşi şi cercetaşe, sunt fraţi şi surori. Şi mai sunt ceva: ei sunt dovada că oraşele noastre, ţara noastră, întregul pământ, colcăie de oameni buni şi frumoşi. Spun că ar trebui să-i ştiţi, pentru că sunt genul acela de oameni care îţi intră în inimă doar prin simplitatea gesturilor lor şi prin naturaleţe, pentru că nu aveați cum să nu vă împiedicați și domniile voastre de ei până acum.

Ei sunt acei tineri care nu se grăbesc să crească, sunt cei care nu-şi ard copilăria, ba dimpotrivă, chiar, îi oferă acesteia răgaz suficient. Şi cu toate acestea comportamentul lor nu este mai deloc unul copilăresc pentru că reuşesc să fie serioşi în multe lucruri. Sunt cumpătaţi şi generoşi, sunt curajoşi şi plini de energie, sunt harnici şi curaţi, sunt fii bravi şi fiice bune. Şi mai sunt cumva, sunt cât se poate de riguroşi în ceea ce priveşte credinţa, căci datorită lor credinţa mea e mai tot timpul tânără.

Ei sunt prezentul nostru, mai mult decât viitorul. Spuneam şi cu altă ocazie că, de fapt, viitorul nostru nu e responsabilitatea lor, ci depinde doar de noi şi de mila Tatălui Ceresc. Nu le putem pasa lor o sarcină atât de însemnată. Este mai lesne, aşadar, şi pentru noi, şi pentru ei, ca ei să ne fie prezentul. Dar pentru aceasta trebuie să le oferim timp şi să îi ascultăm – nu doar să îi auzim –, trebuie să îi responsabilizăm şi să le oferim încredere, trebuie să ne consumăm şi să ne facem noi mici, pentru ca ei să crească.

Ei, şi acum, după atâta propagandă, sunt convins că vreţi să ştiţi şi unde i-am cunoscut pe aceşti prieteni buni şi frumoşi, ca să ştiţi şi voi unde să îi căutaţi, nu? Păi…, pretutindeni! Căutaţi-i peste tot: în biserică şi prin şcoli, pe stradă şi prin baruri, în parc şi pe munte, în cartier şi în propriul bloc, pe Facebook şi pe Instagram, căci, aşa cum spuneam la început, colcăie pământul de ei. Dar, atenţie, e musai să fiţi siguri că vă doriţi astfel de prietenii, altfel riscaţi să renunţaţi la siniubire şi să deveniţi voi înşivă oameni mai buni şi mai frumoşi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!