miercuri, 5 aprilie 2017

Duminica Floriilor - ziua examenului de conştiinţă

Text scripturistic: Ioan 12, 1-18.

Intrarea în Ierusalim - Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi, Ciofliceni (Snagov, IF)

Mântuitorul era deplin conştient de faptul că va fi trădat, că va patimi, că va fi răstignit şi că va fi ucis, şi cu toate acestea el a mers de bunăvoie la Ierusalim, acceptând chiar şi triumful efemer compus din ramurile, din osanalele şi din hainele întinse în faţa sa, pe cale. Ca şi mulţimile din Ierusalim care l-au aclamat pe Isus, oamenii au reuşit să jertfească mai mereu ceva din ei şi din bunurile lor temporale pentru divinitate. Dar a jertfi totul de bunăvoie…, le-a fost imposibil oamenilor. De aşa ceva nu s-a mai auzit. Fiindcă numai iubirea totală se poate jertfi total. Iar iubirea totală nu poate fi decât Isus, deoarece doar el a fost capabil de o jertfă totală: de jertfa trupului, de cea a sufletului şi chiar de cea a dumnezeirii sale sfinte!

Vă propun ca astăzi să ne cercetăm pe noi înşine în lumina acestei jertfe totale a lui Hristos! Cât am jertfit din noi în acest post, pentru mărirea lui Dumnezeu, pentru mântuirea proprie şi pentru cea a aproapelui? Cât din ceea ce avem şi din ceea ce suntem am oferit? Cu câtă plăcere şi cu câtă bucurie am postit?... Cu câtă iubire am răspuns iubirii lui Dumnezeu?… „Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” (Mt 6, 21), ne-a spus Isus. Aşadar, unde este comoara noastră?

Duminica aceasta, a Floriilor, este ziua examenului de conştiinţă înainte de măreaţa sărbătoare a Învierii. Nu mai avem decât o săptămână de parcurs până la Paşte, Săptămâna Sfântă a Pătimirilor mântuitoare. Dacă vom participa la slujbele, la deniile, din toată această săptămână, îl vom putea vedea pe Hristos aflându-se în cea mai cumplită suferinţă: de la lacrimile vărsate astăzi asupra Ierusalimului, de la sudoarea de sânge din grădina Măslinilor, de la crunta biciuire, de la scuiparea în faţă şi de la ruşinoasa pălmuire, de la îmbrăcarea cu haina de nebun şi de la batjocoritoarea încoronare cu spini, până la răstignirea şi moartea groaznică de pe cruce!

Ţinând cont de toate acestea, care ar trebui să fie atitudinea noastră în această săptămână? Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi în aceste zile şi nu numai?... Ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi, în acest timp, este recunoştinţa. O recunoştinţă suficient de puternică încât să urâm orice fel de păcat, suficient de puternică încât să transformăm iubirea noastră pentru Dumnezeu în iubirea tuturor oamenilor, în special în cea a sărmanilor lui Dumnezeu.

Iar motivul pentru care este imperativ necesar ca să îi fim recunoscători lui Dumnezeu este că, prin exemplul său, ne-a învăţat un lucru minunat: să facem totul până la capăt, să dăm totul fără măsură şi să iubim fără nici o rezervă! Pentru că în viaţă, nu ai cum să primeşti totul, dacă nu te oferi cu totul; nu poţi să câştigi viaţa, dacă nu îţi oferi propria viaţă!… Nu ne putem bucura de Paşte dacă, în săptămâna aceasta sfântă, nu vom urca şi noi pe Golgota! Pentru că, în definitiv, singura cale sigură rămâne calea bobului de grâu care numai dacă moare poate aduce mai mult rod!

Să recapitulăm. Ne aflăm în duminica dinaintea Paştelui, în Duminica Floriilor, şi intrăm în Săptămâna cea mai Sfântă a anului bisericesc, pentru că celebrăm cele mai sfinte mistere ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea şi Învierea Domnului Isus. Aşadar, care trebuie să fie atitudinea noastră de creştini sau ce ne cere astăzi Hristos?… El nu ne cere să îl întâmpinăm şi noi cu ramuri de palmieri, ci cere doar o inimă plină de iubire şi de recunoştinţă. El nu caută să intre astăzi în Ierusalim, ci în sufletele noastre. Să îl acceptăm ca pe Mântuitorul nostru. Oare nu a dus el pe cruce păcatele noastre? Să îl acceptăm ca pe Învingătorul morţii şi să rostim precum copiii din Ierusalim: “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel!”.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!