Explorare şi depunere de promisiuni pe Masivul Cozia

Sâmbătă, 11 iunie, 18 cercetaşi din grupurile Episcop Vasile Aftenie din Bucureşti şi Sfântul Francisc din Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit în centrul Călimăneştiului pentru a lua cu asalt Masivul Cozia. Şi cum prin natura lor cercetaşii sunt dornici să cerceteze locuri noi, s-a stabilit ca urcuşul să fie făcut prin Jiblea Veche şi nu pe consacratele trasee care pornesc din Păuşa sau de la Mănăstirea Turnu. Cei care şi-au mobilizat patrulele pentru această explorare au fost Carol, şeful vulturilor, şi Nicoară, şeful girafelor. Grija puilor de lup şi a lupişorilor i-a revenit Alexiei.

Urcuşul a început aşadar la prânz, atunci când trupa de cercetaşi a trecut podul de peste Olt, cel care desparte Călimăneştiul de Jiblea. Ca întotdeauna, Luca - mezinul nostru de numai 7 ani - ne zorea să ne afundăm în pădure şi să lăsăm fără remuşcări oraşul în urma noastră. Au urmat aproape şapte ore de drumeţie în care am străbătut poteci răcoroase, câmpuri de ferigi sau poieni înmiresmate. Am cunoscut oameni fericiţi să trăiască în frăţie cu natura şi cu Dumnezeu, munteni de la care am învăţat ce înseamnă generozitatea de a împărţi, spre exemplu, un castron de căpşuni la atâtea guri pofticioase. Dar mai ales, pe Cozia, am consolidat prietenii.

Examenul final al urcuşului pe Cozia a fost, desigur, porţiunea „La Cabluri”, acolo unde poteca devine atât de abruptă încât cu greu o poţi parcurge fără să te ajuţi de firele întinse pe lungimea ei. Desigur că destoinicii cercetaşi au luat în piept şi acest obstacol, sprijinindu-se şi încurajându-se reciproc.

Pe seară, după ce am parcurs cei 18 km în care diferenţa de nivel depăşeşte 1350 m, am ajuns la cabana dintre cele două vărfuri: Ciuha Mică (1629 m) şi Ciuha Mare sau Vârful Cozia (1668 m). Aici, Anişoara, cabaniera, ne-a aşteptat cu o ciorbă fierbinte de pui care să ne revigoreze, deoarece programul zilei încă nu se încheiase. Am montat corturile, am adunat buşteni pentru foc şi am participat la veghea de promisiune propusă de Alexandru, de Cristi şi de George, cei care a doua zi aveau să îşi depună angajamentul cercetăşesc.

Peste noapte, după ce ne păsuise mai toată ziua, sora Ploaie ne-a pus la încercare, dar fără vreun rezultat, impermeabilitatea corturilor. Ne-am trezit devreme, înconjuraţi de ceaţa care urca din văile munţilor spre a ne oferi cadrul perfect pentru ceea ce avea să urmeze: Promisiunea. Am participat cu toţii, în careu, la depunerea promisiunii celor trei şi ne-am retrăit propriile angajamente:

- Ce doreşti?

- Să devin Cercetaş.

- De ce?

- Pentru a învăţa să-l servesc cât mai bine pe Dumnezeu şi pe aproapele.

-Ce avantaj material aştepţi?

-Niciunul.

- Care este prima obligaţie a Cercetaşului?

- Fapta bună a fiecărei zile.

- Care sunt cele trei Virtuţi principale?

- Sinceritatea, Devotamentul şi Curăţia.

Etc.

Au urmat ceaiul fierbinte şi micul dejun, apoi coborârea pe traseul: Vârful Cozia - Mănăstirea Stănişoara - Căciulata. De aici a s-a făcut îmbarcarea în autocarul care avea să ne aducă la Râmnicu Vâlcea şi apoi, pentru cei din Grupul Episcop Vasile Aftenie, la Bucureşti. Ce au visat cercetaşii în timpul somnului de trei ore de pe autocar? Habar nu am, probabil următoarea aventură sau, şi mai probabil, tabăra de vară…

Mulţumită lui Gelu, povestea în imagini a celor povestite o puteţi găsi aici.