Doamne, cât de mult îmi place să relatez la cald, fix din mijlocul
evenimentului! Dar, bro - apelativul-refren
al taberei de fete -, poţi să te pui cu metriza? Ne-au confiscat aparatura de orice
fel, dinainte să apucăm să ne lăsăm rucsacurile jos sau să înghiţim vreun strop
de apă. Şi telefoane mai mult sau mai puţin inteligente, şi laptopuri, şi tot! Iar
acum stau să derulez sute de poze, încercând să retrăiesc momentele ultimei
săptămâni, şi să vă spun cum e în tabără cu Cercetaşii Români Uniţi. Însă problema
e că, odată ajuns în lumea „civilizată” şi bine îmbăiat, începi să te
repoziţionezi în numita normalitate
socială. Mă voi stradui, totuşi, să vă descriu o altfel de normalitate pe
care abia am descoperit-o.
Aşadar, de ce a trebuit să lăsăm confortul căminului şi să ne retragem la
munte? Pentru că şi Isus se retrăgea la munte atunci când simţea nevoia să se
rupă temporar de lume şi pentru că - le spuneam cercetaşelor şi cercetaşilor,
joi, la Sfânta Liturghie - numai în acest fel putem să fim şi noi schimbaţi la
faţă de iubirea Tatălui ceresc. Şi abia apoi, după ce ne vom fi lăsat luminaţi
şi transfiguraţi de iubire, vom putea să schimbăm feţele desfigurate din jurul
nostru. Deoarece noi nu am urcat la munte ca să fim cercetaşi numai pentru o
săptămână, ci, dimpotrivă, am mers în tabără pentru a găsi resurse să fim
cercetaşi şi acasă, pentru cel puţin încă un an.
Încă derulez fotografii şi văzând zâmbetele contagioase ale tinerilor
realizez de cât de puţine lucruri avem nevoie pentru a ne apropia de fericirea
promisă celor „asemenea copiilor” (Matei
XVIII, 3). Bocanci, un cort, un sac de dormit, ceva alimente primite din mila
cea mare a intendenţei, spirit de echipă, o doză mare de altruism şi dispoziţia
de a petrece momentele zilei, inclusiv rugăciunea, alături de camarazii care
îţi împărtăşesc acelaşi set de principii şi de valori morale, precum: curăţia,
devotamentul şi sinceritatea (care, de altfel, au şi devenit virtuţile
cercetaşului). E de-a dreptul minunat să poţi asista la o potecă albă şi să-i vezi pe tinerii cercetaşi cum vorbesc despre
Dumnezeu, despre Biserică şi despre Patrie, cu naturaleţe.
De fapt, întreaga săptămână de tabără a fost una minunată şi plină de
revelaţii. Spre exemplu, cine se aştepta ca, după o săptamână în care nu au
avut acces la telefoane şi internet, tinerii să fie total dezinteresaţi de
acestea când le-au fost înapoiate? E vorba de aceiaşi tineri ar căror cordon
ombilical - care îi ţine legaţi de lume - a devenit conexiunea la internet. Însă
cercetaşele şi cercetaşii au mers pe munte şi au reuşit să se înalţe deasupra
lumii, tocmai pentru a întrerupe conexiunea cu aceasta şi pentru a se putea
conecta în schimb la Cer, de aproape. Aceştia sunt tinerii care m-au avut în
grijă în ultima săptămână şi pe care, la plecare, aş fi dorit să îi iau acasă, pe toţi, până la ultimul. Când
îi veţi întâlni - indiferent dacă îşi vor purta sau nu uniformele şi cravata -,
apropiaţi-vă de ei şi cereţi-le sprijin, pentru că ei sunt întotdeauna gata să vi-l
ofere!
A fost o tabara minunata, dificila cand ma gandesc la lunga calatorie pana sus pe Berevoiescu(unii am stat mai jos asteptandu-i pe ceilalti la vreo 1980-2000 de metri)care a durat 2 zile si o noapte, dar a avut totusi un farmec aparte pe langa drumetiile ce le faceam in 5-6 ore dupa care ne intorceam la masini pentru a ne intoarce inapoi acasa!
RăspundețiȘtergere