Sfinţirea caselor în ajunul Bobotezei

Zilele în care - datorită Pruncului Isus coborât printre noi - am fost puţin mai buni, puţin mai răbdători sau poate puţin mai milostivi, sunt aproape trecute. Chiar în aceste zile începem să despodobim ieslele şi brazii de Crăciun, colindele sunt înlocuite şi ele cu binecunoscutele ritmuri orientale şi deja ne comportăm ca şi cum Pruncul Sfânt ne-ar părăsi definitiv sau pentru încă cel puţin un an… Mai avem foarte puţin timp şi vom reveni la vechiul nostru mod de a trăi: vom reîncepe să ţipăm la cei din jur, să ne luptăm şi să ne rănim unii pe ceilalţi şi chiar să ne urâm.

Însă, înainte de toate acestea, cu ocazia Botezului în apa Iordanului, Mântuitorul ne mai oferă încă 2-3 zile de purificare a sufletului şi de bucurie. Această sărbătoare - Boboteaza - mai este numită şi Arătarea Domnului sau Epifania şi ne aminteşte de evenimentele petrecute în urmă cu două milenii, atunci când Isus avea vreo 30 de ani şi a venit la Ioan pentru a fi botezat. Botezul Domnului se număra printre marile sărbători creştine încă din secolul al IV-lea, alături de Paşti şi Crăciun. În cele ce urmează voi rezuma cum trebuie să ne pregătim pentru a primi vizita preotului care ne sfinţeşte casa.

Agheasma Mare este apa sfinţită la Bobotează şi, printre altele, are ca efect şi sfinţirea caselor. De aceea - în ajunul sau imediat după această sărbătoare - se obişnuieşte ca preoţii să ne viziteze pentru a ne sfinţi căminul familial. Pentru aceasta, va trebui să-l aşteptăm pe preot cu casa curată şi cu uşile larg deschise, ca să ne fie sfinţite toate încăperile căminului. În mijlocul casei, pe o masă, ar trebui să avem o lumânare aprinsă şi un vas în care preotul ne va lăsa puţină apă sfinţită. După ce preotul sfinţeşte căminul familiei, sărutăm Sfânta Cruce şi ne lăsăm şi noi botezaţi - stropiţi pe cap cu agheasmă - în amintirea Tainei Botezului pe care am primit-o în copilărie. Acest gest are, deci, menirea de a ne reînnoi botezul, de a ne aminti că am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi şi că, de fapt, prin botez, nu ne mai aparţinem nouă, ci lui Dumnezeu, cel care ne-a înfiat!

Iar dacă Dumnezeu Tatăl, la Botezul în apa Iordanului, l-a numit pe Mântuitorul, datorită supunerii sale: „Acesta este Fiul meu cel iubit…”, suntem datori să fim şi noi supuşi voinţei sale sfinte, pentru a deveni cu adevărat fii preaiubiţi şi fiice preaiubite ale Tatălui Ceresc!