“Să predicăm prin faptele noastre!”

Sfântul Francisc de Assisi (+03.10.1226)

Pe Sfântul Francisc îl cunoaștem mai ales datorită miilor de spitale, catedrale, școli sau altor instituții care îi poartă numele și chiar datorită celebrului oraș californian, San Francisco. Totuși, indiferent de sumele colosale pe care s-au ridicat toate aceste edificii, Francisc a renunțat în totală libertate la orice bun material, în timpul vieții sale, logodindu-se – așa cum îi plăcea să spună – cu Doamna Sărăcie.

Sărăcuțul a trăit în jurul anului 1200 și s-a angajat să restaureze Biserica, lucru despre care, chiar și după atâtea secole, putem spune că i-a reușit. Francisc mai este cunoscut și datorită imensei sale dorințe de pace, a dialogului interreligios – spre exemplu, este renumită întâlnirea sa din timpul cruciadelor cu sultanul Egiptului – și a primirii și purtării stigmatelor, adică a celor cinci mari răni de pe trupul Mântuitorului. Sărăcuțul este și cel care a creat primul presupiu – amenajarea unui cadru cu personajele care au fost de față la Nașterea Domnului –, la Greccio, în Italia.

Însă cea mai mare calitate a Sfântului Francisc a fost curajul de a fi el însuși și de a-și manifesta credința și fidelitatea față de Dumnezeu, indiferent de cutumele lumii în care a trăit. Viața sa este un exemplu despre cum poate oricare dintre noi să repare Biserica lui Hristos. În definitiv, dacă am sta puțin să facem comparații, lumea noastră nu este chiar atât de diferită de cea în care a trăit Sfântul Francisc.

Fără dubiu, Sărăcuţul a fost un mare iubitor de Dumnezeu şi de oameni, dar la fel de mult el a iubit și natura și animalele. Desigur, există în biografiile sale multe evenimente care confirmă acest lucru, dar, mai presus de acestea, “Cântecul fratelui Soare sau al tuturor creaţiilor”, scris de el însuşi, este o mărturie sublimă a iubirii şi a relaţiei speciale dintre Francisc şi natură. Acesta este şi motivul pentru care grupul nostru de cercetaşi creștini din Râmnicu Vâlcea şi l-a ales ca ocrotitor.

În cele ce urmează, vă lăsăm în compania excepţionalei rugăciuni care îi este atribuită Sărăcuţului şi care poate fi considerată de către fiecare dintre noi – laici, clerici sau cercetaşi – un program desăvârşit de viaţă spirituală:

Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale!

Unde este ură, eu să aduc iubire;

unde este vină, eu să aduc iertare;

unde este dezbinare, eu să aduc unire;

unde este îndoială, eu să aduc credinţă;

unde este minciună, eu să aduc adevărul;

unde este disperare, eu să aduc speranţă;

unde este suferință, eu să aduc bucurie;

unde este întuneric, eu să aduc lumină.

Doamne, fă să nu caut cu tot dinadinsul

să fiu mângâiat, ci eu să mângâi;

nici să fiu înţeles, ci eu să înţeleg;

nici să fiu iubit, ci eu să iubesc.

Pentru că celui care dă, i se va da;

celui care iartă, i se va ierta;

iar cel care moare va învia pentru viaţa veşnică.

Amin!