Kind reminder

Înțeleg că în afara bulei mele s-a organizat un festival al nostalgiei după vremurile trecute. Și nu zic nu, poate unora chiar le-a mers bine. Nomenclaturiștii și oportuniștii nu au dus-o rău, cu siguranță. În cele ce urmează, voi vorbi – cu seninătate și cât pot de succint – despre cum am dus-o eu și cei apropiați în acele vremuri. Poate așa își vor aminti și mințile scurte cât de bine le era în anii ’80-’90.

Sunt originar dintr-una dintre cele mai mari comune ale Județului Olt, Osica de Sus. Și provin dintr-una dintre familiile medii ale acesteia. Fiind mulți copii în casă, hainele se transferau de la frații mai mari la cei mici. Primeam chiar și ștrampii surorii mai mari, în loc de izmene, iarna. Haine noi? Poate o pereche de pantaloni sau un pulover de Paști sau de bâlci. Bascheții Finca de Drăgășani erau un lux pe care nu și-l permitea oricine. Astăzi, pe lângă excursiile școlare la mall-urile de la oraș, în comună s-a deschis un Pepco și elevii osiceni pot face parada modei pe Insta.

Meniul era mai degrabă vegetarian. Fasolea bătută cu mămăligă era delicatesă. Abia la sfârșitul săptămânii tăiam și o pasăre din curte. Din ea foloseam tot, chiar și ghearele, la ciorbă. Nici măcar penele nu le aruncam, erau folosite la umplerea pernelor. Dulciuri? În ’90, când la Căminul Cultural veneau ajutoarele de la francezi – deci nu de la ruși! –, ne băteam pe cutiile cu zahăr cubulețe, singurele dropsuri la care aveam acces. Azi, să cauți cu lupa și nu vei găsi pe cineva care să mănânce zilnic cartofi fierți – după cum spunea Dilimache deunăzi – decât dacă acel cineva și-a propus să țină vreo dietă. Iar dacă ar exista vreo familie care să le dea zilnic copiilor cartofi, acei părinți ar trebui decăzuți din drepturile parentale, pe motiv de indolență.

De la 10 ani a trebuit să merg la munca câmpului. Abia așteptam masa de prânz, pentru odihnă și pentru ouăle ochiuri îmbibate cu tiparul ziarului în care erau învelite. După cele 8-10 ore de sapă în canicula fierbinte din Câmpia Romanaților, urmau alte 2-3 ore de muncă în grădina gospodăriei. Minim 12 ore pe zi are ziua de muncă în gospodăria țărănescă. Recompensa celor opt luni – de primăvara, până toamna – de muncă la porumb, la tutun, la vie sau în grădină erau borcanele cu murături din beci, pătulul cu porumbi, lemnele pentru iarnă și nimic mai mult. De aceea, probabil, m-am ambiționat să fac liceul la oraș și tot de aceea îmi vine să râd când îl aud pe guru vorbind de gospodăria țărănească. Să meargă el cu toți exaltații lui în praful câmpului și să viseze la profitul uriaș al agriculturii făcute pe 1-2 hectare.

Școala. Asta mi-a plăcut. Mai ales că pe una dintre bănci am găsit scrijelit numele lui tata. A nu se înțelege că mobilierul școlii era moștenit de la părinți. Doar începutul lui septembrie nu îmi plăcea, că trebuia să frecăm podelele claselor cu gazolină. Și nici bătaia cu rigla peste degetele întinse pe bancă nu mi-a plăcut prea tare. A, și nici când eram nevoit să îmi fac temele la lumânare. Astăzi, în Osica Mare, școlile sunt foarte frumoase, au termopane, mobilier modern, teren sintetic de fotbal și, bonus, îți oferă posibilitatea de a merge în Erasmus.

Dar până la școală, dacă te prindea ploaia, îți pierdeai tenișii în mocirla de pe drum. Azi sunt asfaltate toate străzile. Șanțuri, apă, canal... Trăiască fondurile europene! Asta a făcut ca gospodarii comunei să-și construiască băi și să nu mai folosească buda din fundul curții. Așa, poate și pânza freatică se va mai purifica și nu va mai fi nevoie să mergem la Cheleștină să luăm apă potabilă. Apropo de băi, îmi amintesc că vara încălzeam apa la soare, dar iarna ne îmbăiam doar sâmbăta. Și, ca să nu consumăm butelia, ne spălam unul după altul în aceeași apă. Săpunul de casă era universal, și pentru haine, și pentru corp, și pentru păr. Pernuțele de șampon de urzici erau și ele un lux.

Nu o mai lungesc, sunt conștient că fiecare cuvânt în plus înseamnă un cititor în minus. Concluzionez spunând că cine nu și-a pierdut mințile – indiferent de statutul social dat de smartphone-ul pe care-l deține – nu poate fi nostalgic după acele vremuri. Doar mințile pierdute și cozile de topor și-ar dori întoarcerea la săpunul de casă, la sapa de lemn și la buda din fundul curții.