Înțeleg că în afara bulei mele s-a organizat un festival al nostalgiei după
vremurile trecute. Și nu zic nu, poate unora chiar le-a mers bine. Nomenclaturiștii
și oportuniștii nu au dus-o rău, cu siguranță. În cele ce urmează, voi vorbi – cu
seninătate și cât pot de succint – despre cum am dus-o eu și cei apropiați în
acele vremuri. Poate așa își vor aminti și mințile scurte cât de bine le era în
anii ’80-’90.
Sunt originar dintr-una dintre cele mai mari comune ale Județului Olt, Osica de Sus. Și provin dintr-una dintre familiile medii ale acesteia. Fiind mulți
copii în casă, hainele se transferau de la frații mai mari la cei mici. Primeam
chiar și ștrampii surorii mai mari, în loc de izmene, iarna. Haine noi? Poate o
pereche de pantaloni sau un pulover de Paști sau de bâlci. Bascheții Finca de
Drăgășani erau un lux pe care nu și-l permitea oricine. Astăzi, pe lângă
excursiile școlare la mall-urile de la oraș, în comună s-a deschis un Pepco și
elevii osiceni pot face parada modei pe Insta.
Meniul era mai degrabă vegetarian. Fasolea bătută cu mămăligă era delicatesă.
Abia la sfârșitul săptămânii tăiam și o pasăre din curte. Din ea foloseam tot,
chiar și ghearele, la ciorbă. Nici măcar penele nu le aruncam, erau folosite la
umplerea pernelor. Dulciuri? În ’90, când la Căminul Cultural veneau ajutoarele
de la francezi – deci nu de la ruși! –, ne băteam pe cutiile cu zahăr cubulețe,
singurele dropsuri la care aveam acces. Azi, să cauți cu lupa și nu vei găsi pe
cineva care să mănânce zilnic cartofi fierți – după cum spunea Dilimache
deunăzi – decât dacă acel cineva și-a propus să țină vreo dietă. Iar dacă ar
exista vreo familie care să le dea zilnic copiilor cartofi, acei părinți ar
trebui decăzuți din drepturile parentale, pe motiv de indolență.
De la 10 ani a trebuit să merg la munca câmpului. Abia așteptam masa de prânz,
pentru odihnă și pentru ouăle ochiuri îmbibate cu tiparul ziarului în care erau
învelite. După cele 8-10 ore de sapă în canicula fierbinte din Câmpia
Romanaților, urmau alte 2-3 ore de muncă în grădina gospodăriei. Minim 12 ore
pe zi are ziua de muncă în gospodăria țărănescă. Recompensa celor opt luni – de
primăvara, până toamna – de muncă la porumb, la tutun, la vie sau în grădină
erau borcanele cu murături din beci, pătulul cu porumbi, lemnele pentru iarnă
și nimic mai mult. De aceea, probabil, m-am ambiționat să fac liceul la oraș și
tot de aceea îmi vine să râd când îl aud pe guru vorbind de gospodăria
țărănească. Să meargă el cu toți exaltații lui în praful câmpului și să viseze la
profitul uriaș al agriculturii făcute pe 1-2 hectare.
Școala. Asta mi-a plăcut. Mai ales că pe una dintre bănci am găsit scrijelit
numele lui tata. A nu se înțelege că mobilierul școlii era moștenit de la
părinți. Doar începutul lui septembrie nu îmi plăcea, că trebuia să frecăm
podelele claselor cu gazolină. Și nici bătaia cu rigla peste degetele întinse
pe bancă nu mi-a plăcut prea tare. A, și nici când eram nevoit să îmi fac
temele la lumânare. Astăzi, în Osica Mare, școlile sunt foarte frumoase, au termopane,
mobilier modern, teren sintetic de fotbal și, bonus, îți oferă posibilitatea
de a merge în Erasmus.
Dar până la școală, dacă te prindea ploaia, îți pierdeai tenișii în mocirla
de pe drum. Azi sunt asfaltate toate străzile. Șanțuri, apă, canal... Trăiască
fondurile europene! Asta a făcut ca gospodarii comunei să-și construiască băi
și să nu mai folosească buda din fundul curții. Așa, poate și pânza freatică se
va mai purifica și nu va mai fi nevoie să mergem la Cheleștină să luăm apă
potabilă. Apropo de băi, îmi amintesc că vara încălzeam apa la soare, dar iarna
ne îmbăiam doar sâmbăta. Și, ca să nu consumăm butelia, ne spălam unul după
altul în aceeași apă. Săpunul de casă era universal, și pentru haine, și pentru
corp, și pentru păr. Pernuțele de șampon de urzici erau și ele un lux.
Nu o mai lungesc, sunt conștient că fiecare cuvânt în plus înseamnă un
cititor în minus. Concluzionez spunând că cine nu și-a pierdut mințile – indiferent
de statutul social dat de smartphone-ul pe care-l deține – nu poate fi nostalgic
după acele vremuri. Doar mințile pierdute și cozile de topor și-ar dori
întoarcerea la săpunul de casă, la sapa de lemn și la buda din fundul curții.
