🔸Privind la originea latină a lexicului bisericesc român, putem lega creștinismul primar de pe teritoriul țării noastre de Roma. Însă acesta este, din păcate, un subiect argumentat insuficient d.p.d.v. istoric.
🔸Liga Sfântă – alianțele militare medievale creștin-europene, inițiate de papi, cu scop anti-otoman, la care și marii domnitori români au aderat. De la Mircea cel Mare, la Iancu de Hunedoara și la fiul său Matia Corvin, la Ștefan cel Mare, la Mihai Viteazul și până la Constantin Brâncoveanul.
🔸Sinodul Ferrara-Florența – 1439. Delegați din țările române au semnat alături de Papa Eugen IV și de ceilalți participanți la Sinod actul unirii Bisericilor tradiționale: cea Catolică și cea Ortodoxă.
🔸Unirea cu Biserica Romei – 1698 și 1700. Cel puțin d.p.d.v. al Bisericii Greco-Catolice, putem vorbi despre legătura atât de benefică – spiritual, educațional, material și chiar politic – dintre papalitate și români începând cu unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei la 1700.
Pentru că a vorbi despre istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, înseamnă a vorbi despre însăşi emanciparea generală a românilor, înseamnă totodată a vorbi despre revigorarea culturală a spaţiului românesc transilvănean, dar şi a celui extracarpatic. Papii acestui început au fost Inocențiu al XIII-lea și Clement al XI-lea.
🔸Deschiderea Școlilor Ardelene – 11 octombrie 1754. Deschiderea şcolilor catolice din Blaj de către episcopul Petru Pavel Aaron – sub pontificatul lui Benedict al XIV-lea – a însemnat, cu siguranţă, cel mai important eveniment istoric, în vederea emancipării românilor de pretutindeni. De aceea, în zilele noastre, 11 octombrie este sărbătorită de Statul Român ca fiind Ziua Școlii Ardelene.
Bisericii Române Unite cu Roma i se atribuie, pe bună dreptate, un rol major în constituirea şi dezvoltarea sistemului de învăţământ românesc. În şcolile Blajului s-au plămădit şi au fost însuşite conştiinţa latinităţii limbii noastre, continuitatea de drept istoric a românilor pe teritoriul pe care aceştia îl populează, precum şi sănătoasa conştiinţă naţională.
Ana Blandiana spune adesea să nu uităm că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, și Școala Ardeleană au fost primele instituții integrate în Europa.
🔸Și cele trei momente politice semnificative în ceea ce privește lupta pentru câștigarea drepturilor și libertăților românilor transilvăneni și apoi a Marii Uniri a tuturor românilor – “Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” (1791 și 1792), Adunarea Națională de la Blaj (3/15 mai 1848) și Unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României (1 decembrie 1918) – sunt, fără dubiu, o consecință a viziunii politice a românilor uniți cu Biserica Romei.
🔸Înființarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București (1883) și a Diecezei de Iași (1884) de către Papa Leon XIII, cel care a inaugurat doctrina socială a Bisericii prin enciclica Rerum Novarum și care a acordat o atenție deosebită bisericilor catolice orientale.
🔸Venerabilul Pius al XII-lea (1938-1958) a spus despre episcopii catolici români arestați de statul comunist: “Isus a avut 12 apostoli și unul dintre ei a trădat. Biserica Catolică din România a avut 12 episcopi și nu a trădat niciunul”.
🔸Primul cardinal român – 28 aprilie 1969. Iuliu Hossu a fost creat cardinal “in pectore” de către Papa Paul al VI-lea, în timpul în care episcopul unit se afla în detenție la Mânăstirea ortodoxă Căldărușani.
🔸Al doilea cardinal român – iunie 1991. Alexandru Todea a fost creat cardinal de Papa Ioan Paul II, imediat după ieșirea din clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice.
🔸Vizita Sfântului Ioan Paul II în România – 7-9 mai 1999. Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost primul papă care s-a deplasat într-o ţară majoritar ortodoxă. Pentru România, această vizită a însemnat un booster în ceea ce privește orientarea și deschiderea către Europa. Opțiune încununată cu aderarea la UE în 2007. Anterior, Ioan Paul II a jucat un rol decisiv în prăbușirea blocului comunist din estul Europei. Deci și din punctul acesta de vedere îi suntem tributari.
🔸Biserică Arhiepiscopală Majoră – 16 decembrie 2005. Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș la rangul de Arhiepiscopie Majoră, Biserica Română Unită dobândind astfel autonomie similară cu cea a patriarhiilor catolice orientale.
Faptul că am fost hirotonit în timpul pontificatului său, mă face să-l preţuiesc în mod deosebit pe acest papă teolog care s-a dedicat reconcilierii dintre raţiune şi credinţă.
🔸Al treilea cardinal român – 18 februarie 2012. Papa Benedict l-a creat pe cel de-al treilea cardinal român, PF Lucian Mureșan.
🔸Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri – 2 iunie 2019. Cei șapte episcopi greco-catolici – Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu – au fost beatificați în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, celebrată pe Câmpia Libertății de la Blaj – Mica Romă – de către episcopul Romei mari, Papa Francisc, aflat în vizită apostolică în România (31 mai - 2 iunie 2019).
Dacă spuneam despre vizita Papei Ioan Paul II că o consider un booster în ceea ce privește drumul european al țării noastre, percep vizita Papei Francisc ca pe un booster spiritual al creștinilor români, indiferent de confesiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!