luni, 17 octombrie 2022

Prizele din Paradis

Pe aici – pe la noi, prin Oltenia, cel puțin – cultul morților este de-a dreptul spectacular. Unii, mai răuți, ar spune că acesta e chiar necreștin. Eu – cunoscător, cât de cât – tind să cred că toate tradițiile mortuare au un minim de fundament biblic. Să exemplific. La sorocul de șase săptămâni, vâlcenii merg în Dovali – un fel de Dragonul Roșu autohton – pentru a cumpăra diverse lucruri pe care să le dea de pomană. Pat, măsuță, taburete, veioză, cratițe, garderobă, lenjerii de pat sau de corp etc. Lista e variabilă, important e să fie cele mai ieftine. Pentru că, se subînțelege, deja accentul nu se prea mai pune pe cele materiale. Desigur, neinițiații ar putea considera acest obicei ca fiind, mai curând, o superstiție. Cunoscătorii însă – fini tălmaci ai scripturilor – știu că, în evanghelia după Ioan, Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor săi despre locașurile din casa Tatălui. Dar a omis să le spună și dacă acestea ar fi mobilate și utilate. Acum înțelegeți și voi, ignoranților? Totuși, o nelămurire am și eu: dacă tot s-a aflat ce tip de prize se folosesc în Paradis – a se vedea veiozele –, atunci de ce la parastasul de șase săptămâni nu se împart și smartphone-uri sau laptop-uri de pomană? Și ne mai mirăm că nu-i putem contacta pe cei de pe lumea cealaltă...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!