Barbari contagioşi

Ce fel de specimene pot fi aceia care aseară, înaintea meciului, se maimuţăreau urlând după Cristi, fix în timpul minutului de reculegere ţinut în memoria unui mare om şi sportiv? Ce fel de naţiune i-a născut? Ce fel de specimene sunt şi cei care au făcut din scuipatul pe jos, pretutindeni, al cojilor de seminţe un sport naţional? Sau cei care îşi aruncă mizeria direct pe geamul maşinii? Şi ce fel de specimene sunt cei care îşi abuzează fizic sau mental propriii copii sau pe mamele acestora? Ce fel de specimene mai sunt şi liderii puşi, fără pic de jenă, numai pe căpătuială? Etc., etc. Dar, mai ales, ce specimene pot fi cei care văd într-un copil nenăscut doar o bucată de carne, numai bună de măcelarit? Şi de ce trăiesc atât de multe astfel de specimene printre noi?

Unde sunt oamenii frumoşi? Unde sunt cei educaţi? Unde sunt cei care iubesc viaţa? Unde sunt adevăraţii oameni de stat? Să-i fi avortat Romania ultimelor zeci de ani chiar pe toţi?

Ştiu, îmi veţi reproşa că nu fac nimic altceva decât să evidenţiez – şi eu ca mulţi alţii – situaţiile negative şi că, în consecinţă, nu sunt un bun patriot, pentru că Romania nu este doar un iad. Şi, slavă Domnului, aveţi dreptate! Romania nu e chiar un iad…, dar un purgatoriu tot e! Iar purgatoriul înseamnă şi el tot suferinţa iadului (minus veşnicia, ce-i drept). Recunoaşteţi totuşi că situaţiile expuse mai sus nu sunt excepţii, ba dimpotrivă! Câţi dintre voi nu vă întâlniţi frecvent cu ele? Mai ştiu şi că fiecare alege dacă să fie sau nu influenţat de ceea ce se întâmplă în jurul său. Însă, în timp ce ne izolăm în propriile balonaşe de săpun, copiii vin la spovadă să-şi marturisească vina de a fi fost abuzaţi sau pe cea de a suferi de nevroze şi de insomnii din cauza intensităţii conflictelor domestice.

Care să fie şansa noastră de a scapa de ruşinea primitivismului şi de a ne putea ridica în sfârşit bărbiile din piepturi? Care? Tinerii? Tot ei? Din nou să preia aceştia rolul mesianic al naţiei? Foarte probabil. Dar nu, categoric nu, dacă tot noi le vom fi modele. Închei adresându-mă acestor încântători prieteni: vă mulţumim pentru candoarea voastră, tineri frumoşi, dar, vă rugăm, nu mai staţi atât de mult în preajma noastră! Nu mai staţi lângă noi, atâta timp cât noi vom continua să fim doar nişte barbari contagioşi!