Tabăra de iarnă a cercetaşelor, clipe de har

Astăzi, la biserică, am fost abordat de mama unei cercetaşe: „Victor, spune-mi şi mie, te rog, cum a fost în tabără!”. „Păi, de ce nu o întrebi pe domnişoară cum a fost!?”, am întrebat-o surprins. „Am întrebat-o, dar îmi tot spune că până când nu mergi într-o tabără a cercetaşelor, e imposibil să înţelegi cum a fost cu adevărat”. Şi, da, aşa şi este. Cum aş putea să descriu în cuvinte trăirile taberei abia încheiate!?! Şi totuşi ne vom strădui să vă expunem în câteva cuvinte momentele pline de har de care ne-am bucurat în zilele trecute cu cercetaşele.

Tabăra s-a desfăşurat la Ciunget, în 20-23 decembrie, în nordul judeţului Vâlcea, într-un cadru montan de vis. Ne-am bucurat de compania a peste 40 de cercetaşe din Bucureşti, Râmnicu Vâlcea şi Focşani. Au participat cinci patrule: Căprioarele, Ratonii, Veveriţele, Viperele şi Vulpile. Toate, la fel de brave şi de altruiste. Cercetaşele au cântat şi au umplut văile munţilor cu veselia lor contagioasă, au participat la concursul de orientare cu indicii ascunse bine de şefi, au mers în explorarea care le-a oferit şi prima bulgăreală a iernii, au salvat-o pe Doamna Cercetaşelor în marele joc, dar, mai ales, şi-au creat şi consolidat frumoase prietenii. Spuneam că e imposibil să scrii şi să descrii emoţiile trăite în taberele cercetaşilor, însă fotografiile pe care le veţi găsi şi pe pagina Facebook a Asociaţiei Cercetaşilor Romani Uniţi (aici) vă pot ajuta să fiţi martori ai taberei noastre de iarnă.

Mai mult, mult mai mult, decât pot spune eu, au spus micuţele cercetaşe despre aceste zile. Cum poţi descrie senzaţia pe care o ai atunci când o domnişoară cercetaşă îţi spune: „Ştii, aici m-am simţit pentru prima oară în viaţa mea dorită de ceilalţi copii” şi te îmbrăţişează cu căldură? Sau cum poţi să te abţii şi să nu râzi cu inima atunci când o altă cercetaşă te întreabă franc: „Pe bune, tu chiar ştii engleza pe de rost”? Sau cum să nu vrei să fii copil atunci când vezi cum cercetaşele se bucură cu poftă de fiecare clipă petrecută împreună? Sau când vorbesc cu atâta naturaleţe despre generozitatea lui Dumnezeu care ni l-a trimis pe singurul său Fiu în staulul din Betleem?… Căci în aceste ultime zile am descoperit copii minunaţi care sunt gata întotdeauna să dea mărturie despre Dumnezeu şi despre frumuseţea vieţii trăite alături de Tatăl Ceresc.

Înainte de a încheia, se cuvine să le mulţumim preafrumoaselor cercetaşe pentru lecţiile pe care ni le oferă la fiecare întâlnire, părinţilor acestora pentru că ne-au permis să ne bucurăm de compania micuţelor lor, gazdelor noastre pentru ospitalitate şi, în mod special, lui Dumnezeu pentru zilele de graţie pe care le-am trăit!