Bate Dumnezeu cu bota?

De câteva zile aud îngrozit diverşi creştini care pun evenimentele tragice din clubul bucureştean Colectiv pe seama dreptăţii dumnezeieşti. Cică toţi cei care ar fi suferit acolo au primit ceea ce li se cuvenea, adică pedeapsa păcatului lor, care este moartea. Răspunsul pe care trebuie să îl dăm acestor inşi este în primul rând unul scripturistic. Căci, dacă am parafraza cuvintele Mântuitorului din evanghelia zilei (Luca XIII, 1-9), le-am putea spune şi noi acestora: „Credeţi, oare, că aceşti tineri care au murit în respectivul club au fost mai  păcătoşi decât toţi tinerii din România sau decât toţi românii, fiindcă au suferit aceasta? Vă spun, nicidecum! Iar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Sau cei 118 oameni, cei mai mulţi dintre ei fiind copii, care au ars în biserica de lemn din Costeşti, Argeş, în 1930, credeţi că au fost ei mai păcătoşi decât noi toţi? Cum poate un creştin, care aude răspicat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie că Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni, să facă asemenea afirmaţii!?!

Spun creştinii aceştia, despre care vă vorbeam, că morţii din Colectiv au primit ce au căutat, deoarece cântând piesa „The day we die” (ziua în care vom muri), singuri şi-au invocat sfârşitul. Dar oare au şi catadicsit aceşti înşi, închipuiţii profeţi ai pedepselor divine, să citească în totalitate versurile trupei Goodbye to gravity? Ştiu ei că pentru artiştii care au pierit în incendiu, ziua în care aceştia vor muri este aceea în care vor ceda şi nu vor mai fi liberi şi plini de viaţă? Poftiţi, dragi profeţi ai apocalipsei, convingeţi-vă singuri:

We're not numbers, we're free, we're so alive,

Cause the day we give in is the day we die!

Ba, aş merge chiar şi mai departe şi aş spune că acest mesaj poate fi predicat fără nici o reţinere de la amvoanele bisericilor. Ce e satanic în acest mesaj, ce nu este conform credinţei voastre? Sau, poate, aţi ajuns la concluzia că linia melodică este una… diabolică? Chiar este rock-ul duşmanul declarat al Bisericii? Şi în cazul acesta, dacă regret că ascult prea puţin rock, voi avea şi eu de suferit? Vă rog, profeţi ai apocalipsei, spuneţi-mi!

Prea mult seamănă aceste profeţii cu lecţia aceea, din manualul de religie, în care Dumnezeu îi rupe scara lui Vasilică pentru că a îndrăznit să se urce în pom, la un cuib de păsărele. Păi, asta e treaba lui Dumnezeu, să rupă scara copiilor, să dea foc cluburilor, să pună tot felul de substanţe nocive în alimente, să sape gropi în asfalt? Categoric, nu! Alţii sunt vinovaţii pentru toate acestea, iar băieţii trupei Goodbye to gravity ne invitau prin versurile lor să luptăm împotriva acestora şi să conştientizăm situaţia în care ne aflăm. Mesajul lor era unul împotriva sistemului corupt şi nicidecum unul pro-death. Şi nu pot încheia mai bine, decât redându-vă alte versuri ale aceluiaşi blamat pe nedrept cântec, „The way we die”:

Behold, a credo wavering

A sleight of hand is the dogma they preach,

Beneath, a conscience’s fading

To even out all your steady beliefs.