Scrisoare către tinerii mei prieteni

Ştiţi deja că îmi sunteţi nespus de dragi şi tocmai de aceea vă şi scriu. Nu sunt lucruri noi, vi le-am tot spus în ultimii ani, de când ne-am împrietenit. Dar consider că acestea trebuie să rămână şi scrise, că vorba aceea, „verba volant, scripta manent!”. Aşadar, preaiubiţilor, unde alergaţi aşa de tare? Cine vă tot mână să ieşiţi înainte de vreme din copilărie? De ce vă grăbiţi să creşteţi?…

Cei care nu ştiaţi, aflaţi că am un ochi tainic cu care vă pot vedea profilurile şi chiar selfie-urile de pe reţelele de socializare; dar vă observ şi pe stradă, mai ales atunci când nici nu vă gândiţi. Şi ştiţi ce văd când îl folosesc? Pe voi, băieţii, vă văd cu sprâncenele pensate după modelul femeiesc şi cu muşchii umflaţi gata să vă spargă pieptul - mai că aţi pleca la oaste, pregătiţi să încasaţi un glonţ -, uitând prea lesne că încă sunteţi copii. Iar vouă, domniţelor, vă văd buzele ţuguiate şi decolteurile generoase cu ajutorul cărora speraţi voi să mai adăugaţi câţiva ani vârstei necoapte de care vă ruşinaţi.

Şi mai văd ceva. Văd ce scrieţi, dar mai ales şi cum o faceţi. Iar problema gravă e că şi profii voştri deţin câte un ochi din acesta misterios. Vă mai văd şi cum distribuiţi citate greu de înţeles despre eşecurile amoroase care v-au marcat. Pe bune?… Dacă nu v-aţi fi grăbit să creşteţi, atunci nu aţi fi fost nevoiţi să vă lingeţi rănile provocate de amorul prematur. Capatoşi şi poptămaşi, cătălini şi mădălini, asistente şi prezentatoare din televiziune, iată călăuzele pe care le citaţi. Practic, aţi înlocuit lectura cărţilor cu „share-uitul” citatelor, încă şi acest lucru îl văd.

De ce să nu vreţi să mai copilăriţi, de ce să vă ruşinaţi tocmai cu cel mai curat timp al vieţii? Nu faceţi greşeala pe care şi eu însumi am făcut-o, nu vă pervertiţi încă, mai rămâneţi copii! Sau nu ştiaţi că voi, tinerii, sunteţi modelele noastre, ale celor mari? Isus însuşi ne-a spus-o (că tot sunteţi înnebuniţi după citate): „Cine nu va primi Împărăţia Domnului ca un copil nu va intra în ea” (Marcu X, 15). Ca un copil? Ce vrea să însemne aceasta? Cu sprâncenele pensate şi cu buzele ţuguiate, adică!?… Doamne fereşte-ne! Aşa modele vreţi voi să ne fiţi? Dragilor, dacă vreţi ca noi să fim mai buni, învăţaţi-ne, oferiţi-ne exemplul vostru de bunătate, vă implorăm!

Dar ştiţi încă ceva? Cu ochiul meu tainic, văd că voi deja sunteţi mai buni…, mai buni decât noi, persoanele adulte. Atunci când nu vreţi să-i impresionaţi pe cei din jur, arătându-le diversele părţi exterioare ale trupurilor voastre adolescentine, văd în sfârşit şi ce aveţi în voi. Vă văd inimile şi aspiraţiile, vă văd credinţa şi gândurile ingenue… Iar uneori - când îmi permiteţi să mă alătur vouă în rugăciune - văd cu limpezime cine sunteţi voi cu adevărat şi vă sunt recunoscător pentru aceasta. De aceea mă şi înclin în faţa inocenţei şi a tinereţii voastre, prietenii mei buni, păstraţi-le cu cinste!