Menstruaţia, stare de curăţire sau de necurăţie?

Deunăzi, am stat la taifas cu o venerabilă coană preoteasă, iar printre temele discuţiei, inevitabil, s-a aflat şi vrednicia sau nevrednicia femeii de a intra în biserică în perioada menstruaţiei. Spunea domnia sa că toată viaţa s-a ferit de acest - presupus de dânsa - grav păcat şi că încă multe altele nu le poate face femeia în perioada despre care discutam. Astfel, în perioada menstruaţiei femeia musai ar trebui să evite gesturi precum: să se apropie de sfintele taine, să ia lumină sau să vopsească ouăle de Paşte, să aprindă lumânări şi candele sau să intre în biserică…, nici măcar în pridvor! De ce această corvoadă? Păi, mi-a răspuns dânsa, pentru că femeia e mai păcătoasă decât bărbatul! Şi, mă rog, de ce să fie? Că are trei coaste de drac în ea, a venit prompt răspunsul!

Realizaţi, domniile voastre, că argumentele mele nu au putut sta în picioare şi, în consecinţă, nici nu am înduplecat-o pe coana preoteasă să renunţe la aceste convingeri. Mă gândeam, zâmbind în sinea mea, că de-ar fi auzit-o feministele, cu siguranţă ar fi mazilit-o. Geaba am încercat să-i spun că demnitatea femeii este egală cu cea a bărbatului, că Sfânta Fecioară este modelul uman suprem de sfinţenie, că Dumnezeu iubeşte deopotrivă femeia şi bărbatul sau, pe de altă parte, că mijloacele pe care femeia le are la dispoziţie şi pe care le foloseste în perioada cu pricina sunt altele decât în antichitate şi, aşadar, că nu mai există riscul ca vreo picătură de sânge să fie vărsată în biserică etc., etc., etc. „Nu Victore, mamă, să nu cumva să le primeşti în biserică pe femei când sunt la ciclu, că mare păcat îţi iei pe tine!”, a conchis dânsa.

Măi să fie! Ia, să aprofundăm tema! Cercetând, am constatat că părerile sunt împărţite. Astfel, există păreri care interzic ferm femeii aflate în perioada menstruaţiei să între în biserici; apoi există şi păreri moderate care îi permit femeii „necurate” să intre în biserici, dar cu condiţia să nu se apropie de sfintele taine; şi mai există şi păreri considerate de factură occidentală care nu ţin cont de perioada în care femeile se află, ele putând să intre şi să se apropie de sacramentele Bisericii, oricând. Acestea din urmă se bazează pe principiul că dacă nici măcar necurăţia sufletească nu poate sta drept fundament al interdicţiei de a intra în biserică, cea trupească nici atât!

În favoarea primelor păreri stau fel de fel de teologumene - ridicate la rangul de dogme - ale unor scriitori bisericeşti din antichitatea Bisericii, precum Sfântul Dionisie Alexandrinul sau Sfântul Ioan Postitorul, dar şi câteva citate veterotestamentare din Levitic, precum: „De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara” (XV, 19). Ca o paranteză, tot în Levitic, în capitolul al XI-lea, există o listă a animelelor considerate necurate de legea mozaică: iepurele, porcul, vulturul, cioara, struţul, cucuveaua, lebăda, etc. Însă Faptele Apostolilor, prin vedenia Sfântului Petru din capitolul al X-lea, abrogă această listă din Levitic: „A văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de panză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă! Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mancat nimic spurcat şi necurat. Şi iaraşi, a doua oara, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate!”. Dacă tot nu aţi înţeles prin această paranteză că jugul legii veterotestamentare a fost abrogat de creştinism, deci de legea cea nouă, poate că vă veţi lămuri ascultându-i cuvintele Sfântului Pavel: „Legea (veche!) ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză” (Galateni III, 24-25)!!

Dar argumentul final în favoarea intrării femeilor „necurate” în biserică l-am păstrat pentru sfârşit. Aşadar, a fost creată femeia, încă de la început, cu toate procesele sale fiziologice, deci inclusiv cu menstruaţia? Păi, da, devreme ce nicăieri în Scriptură menstruaţia nu este considerată a fi o consecinţă a păcatului. Aşadar, omul - femeie şi bărbat - a fost făcut de Creator cu toate procesele sale fiziologice pe care le cunoaştem şi din care enumăr: respiraţia, somnul, râsul, strănutul, menstruaţia, ritmul cardiac etc. Şi atunci, dacă aşa este, ar putea Dumnezeu să creeze ceva rău sau necurat!?!

„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi erau foarte bune…” (Geneză I, 31)

Crearea Evei, William Blake