Cimentarea limbilor clasice

După ce am vizionat Poziţia copilului, mi-au rămas în minte, îndeosebi, două chestii: bocetele din final ale celor două mame pentru proprii copii – asta în primul rând - şi… Cornelia, o blondă artificial, care e în stare să se folosească chiar şi de mijloace mai puţin ortodoxe - a nu se înţelege că mai mult catolice - pentru a-şi salva progenitura din situaţii aparent imposibile. Cornelia, aşa o voi numi şi eu pe doamna despre care vă voi povesti, era mama unui bun prieten şi coleg din seminar, Mânzat, dar pe care noi îl alintam Viţi. Iată despre ce e vorba!

Limbile clasice erau problema principală a cel puţin 75% dintre seminarişti. De ce? Păi, după ce că erau predate de dirig, da, da, de însuşi Moş Titircă Inimă Rea, ca să fii promovat, trebuia să obţii media anuală minim şase! Iar Viţi avea, pe primul semestru, la latină patru şi la greacă trei. Vă închipuiţi în ce situaţie imposibilă se afla: în cel de-al doilea semestru îi trebuiau medii de opt şi nouă. Nici nu vă îmaginaţi câte stihii trebuiau invocate pentru un nouă la greacă! Problema nu e că nu-l ducea capul, dar pe atunci, aveam lucruri mult mai importante de făcut, decât toceala articolelor masculin, feminin sau neutru (transliterate): o tou to ton, i tis ti tin, to tou to to etc. O altă problemă pe care o aveam era caietul de greacă - probabil, păstrat din liceu - al lui Titircă. Ce credeaţi părinte diriginte, că nu ştiam de el? Din respectivul caiet, la lucrările de control, primeam textele pentru analiza sintactico-morfologică. Problema acestui caiet era că avea analiza deja făcută şi-l ajuta pe dirig să ne controleze lucrările la sânge. Fără el, ne îndoiam şi atunci, dar şi acum, că ar fi reuşit!

Viţi însă mai avea ca bonus încă o problemă: într-una din orele de curs, Titircă îl prinsese desenând - e drept, cu talentul autorilor anonimi care realizaseră imaginile rupestre din Altamira - nuduri de amazoane, la sfârşitul vocabularului de clasice! Aceste opere artistice i-au fost fatale lui Mânzat. „Cu propte de la Roma să vii şi nu te trec!” - urla Titircă din toţi rărunchii, cu barba-i albă şi pomeţii mai roşii decât cei ai lui Santa Claus. Şi apoi celebra expresie: „Să nu-mi mai zici mie părinte Titircă, dacă te-oi trece!”. Credeţi-mă, era o situaţie imposibilă… Auzi tu, nouă la greacă! Imposibilă, până când, într-o zi puţin mohorâtă de primăvară, aşa cum sunt şi zilele acestea, Viţi ridica tonul la telefon ca maică-sa, Cornelia, să vină cu autocamionul plin cu saci de ciment şi alte materiale de construcţii în curtea seminarului: „Nu mă interesează, la 11.00 să fiţi aici!”.

La 11.00 ar fi trebuit să înceapă ora de greacă veche, însă de data aceasta, roşu-n fălci şi agitat, Titircă ne propunea să ne dăm sacourile jos şi să-l ajutăm să descarce materiale dintr-o remorcă, ceva „donaţie pentru parohia” dânsului de la Valea Gurii. Viţi o convinsese pe Cornelia să nu-i ducă materialele la Valea Gurii, ci în incinta seminarului, folosind scuza că şoferul, venit din alt judeţ, se grăbea. Probabil că acesta era unul dintre motivele pentru care îl apreciam pe Mânzat: când o comitea, nu trăgea perdeaua. Este de reţinut şi faptul că în timp ce noi descărcam remorca, Viţi, îmbrăcat în celebrul sacou negru, tip tunică, şi stând cu mâinile încrucişate pe piept, mormăia suficient de tare cât să-l auzim: „Pe cine laşi mă, tu, corigent? ‘Tuţi gura mă-tii!”.

Ultimul act al acestei întâmplări s-a petrecut la Pizza Americanu’, acolo unde Cornelia ne-a cinstit cu o gustare şi cu câte-o ţigaretă. Eram eu, Buză şi Viţi. Părinteşte, doamna ne-a dojenit: „Ce dracu faceţi mă, că de voi trei se ia toată lumea!?… Buză, mi-a zis dirigu’ că te exmatriculează, de ce nu vă potoliţi? Mai gândiţi-vă şi la părinţi…, că nu ştiu cât vom mai putea şi noi să vă tot scoatem din căcat. Uitaţi-vă la voi cât sunteţi de mari!… Hai, mai luaţi câte o ţigară şi să vă potoliţi, ne-am înţeles?”.