Acum mai bine de 200 de ani, iluminismul românesc - reprezentat de Școala Ardeleană născută în sânul Bisericii Greco-Catolice - lupta asiduu împotriva superstițiilor populare. Spre exemplu, marele filolog și istoric Gheorghe Șincai publica celebra "Învățătură firească spre surparea superstiției norodului".
Din nefericire, romantismul secolului al XIX-lea - având ca reprezentanți și mulți preoți pășuniști - și-a îndreptat atenția înspre tradițiile populare și folclor. Spun din nefericire, pentru că această mișcare a permis folclorului și superstițiilor sale să coabiteze și pe alocuri să subordoneze creștinismul din România.
Dacă nu mă credeți, întrebați 100 de creștini români verzi ce sărbătoresc de Sânziene. Chiar, fără să verificați pe Google, dvs. știți care este sărbătoarea creștină de pe 24 iunie?... Sau amintiți-vă de cum este profanată crucea de Bobotează, atunci când este azvârlită chiar de prelați ai Bisericii. Și mai gândiți-vă și la toate concertele folclorice ținute în biserici de interpreți cu cocarde tricolore în piept, în special în proximitatea celor mai mari praznice creștine...
Deci, da, pentru o viață creștină sănătoasă, consider că locul folclorului și al tradițiilor păgâno-populare este pe scenele bâlciurilor câmpenești și la Muzeul Satului, nicidecum în biserici. Și mai consider că folclorul reprezintă pentru credință, cam ce reprezintă și astrologia pentru astronomie.
