Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii lui Hristos

Geneză 7, 6-9

Nu aș putea să vă vorbesc despre potop, fără să încep cu o anecdotă tematică. Cică, atunci când încă trăiau împreună pe pământ, elefantul l-a întrebat pe dinozaur dacă Noe i-a cerut prietenia pe Facebook. Dinozaurul i-a răspuns că nu. “Destul de trist” – a concluzionat elefantul.

În relatarea potopului din Cartea Genezei există mai multe simboluri referitoare la Biserică. Apa a curățat pământul de rău în timpul potopului, dar ea simbolizează și botezul care ne-a curățat de păcate și prin care am devenit membre ale trupului mistic al lui Hristos, care este Biserica. Iar arca lui Noe este chiar prefigurarea Bisericii, locul de refugiu în care ne găsim mântuirea, în mijlocul furtunilor acestei lumi. Apoi, așa cum Noe și-a construit corabia, la fel și Isus a construit Biserica. Și așa cum oamenii din arcă au început o viață nouă după potop, la fel și noi, prin botez, suntem chemați la o viață nouă, aceea de a fi părtași la misiunea lui Hristos și a Bisericii.

Dar de ce este Biserica atât de importantă, de ce nu este suficient să fim doar niște persoane spirituale? În primul rând, pentru că Biserica este trupul lui Hristos, iar noi, cei botezați, suntem părți ale acestui trup. Nu e cazul să pierdem vremea acum, gândidu-ne care dintre noi este inima sau care este coloana vertebrală sau care este apendicele Bisericii... Faptul că suntem părți sau membre ale Bisericii este lămurit de Sfântul Pavel în I Corinteni 12, unde apostolul spune că Dumnezeu ne dă daruri diferite și astfel avem cu toții calități unice care să compenseze slăbiciunile altora. Așadar, darurile spirituale ne-au fost oferite în vederea slujirii altora, nu pentru a fi folosite în interes personal.

Sfânta Tereza de Avila spunea în acest sens: “Hristos nu are alt trup decât pe al tău. Nici alte mâini, nici alte picioare decât pe ale tale. Ai tăi sunt ochii prin care el privește lumea cu compasiune. Ale tale sunt picioarele cu care el umblă pentru a face binele. Ale tale sunt mâinile cu care el binecuvântează întreaga lume. Ale tale sunt mâinile, ale tale sunt picioarele, ai tăi sunt ochii... Tu ești trupul său”.

În Matei 18, 20, Isus ne spune că “unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor”. Aceasta este deci dorința lui Isus: să stăm împreună cu alți creștini și nu izolați, pentru ca astfel Dumnezeu să ne poată vorbi prin ceilalți. În plus, plinătatea credinței se poate trăi doar în Biserică, împreună cu ceilalți botezați. Extrem de importantă este și apartenența la o comunitate bisericească. Făcând parte dintr-o comunitate, putem împărtăși cu ceilalți drumul nostru spiritual, putem împărtăși de asemenea aceeași învățătură a Evangheliilor și a Bisericii, aceeași liturgie, aceleași trăiri și aceeași istorie. Toate acestea, împreună, ne dau sentimentul apartenenței și ne ajută să nu ne simțim înstrăinați.

În încheiere vă invit să ne mai întoarcem puțin la imaginea corabiei lui Noe ca prefigurare a Bisericii lui Hristos. Vremurile pe care le trăim nu sunt cu mult diferite de cele ale lui Noe. Ca și atunci, lumea este caracterizată de răutate, de nedreptate și de violență. Să nu uităm, totuși, că așa cum numai cei din arcă au fost salvați, la fel și noi, doar dacă vom rămâne în Biserică vom fi mântuiți. Amin!