Povestea vieții lui Isus – atât de semnificativă nouă, creștinilor – nu se încheie în vinerea răstignirii, ci merge mai departe, dincolo de mormântul peste care s-a așezat lespedea mare. Ne apropiem cu pași repezi de momentul în care, extaziați, vom cânta întreit: “Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând!”, dar cât de mult am și meditat la acest moment al Sfintei Învieri? Ce este, așadar, Învierea Domnului din morți?
În trilogia sa, Isus din Nazaret, Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea – spunea despre Învierea lui Hristos că este fundamentul credinței noastre și că tocmai de adevărul acestei mărturii depinde existența însăși a creștinismului. Și numai dacă acest moment al Învierii lui Isus este unul adevărat, putem admite că omul s-a înnoit și că soarta lui s-a schimbat. Sfântul Pavel dă mărturie despre o dublă interdependență, cea dintre Învierea lui Hristos și învierea noastră – devenită noua condiție a omului – și cea dintre Înviere și credința noastră: “Dacă se propovăduiește că Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților? Dacă nu este o inviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.” (1 Corinteni 15, 12-14).
Vorbind despre Înviere, facem referire la un eveniment adevărat, la fel de adevărat ca răstignirea și moartea pe cruce, dar totodată și la unul cu totul diferit. Și spunem aceasta deoarece, prin Învierea sa, Isus nu s-a mai întors la aceeași viață supusă morții – precum s-a întâmplat în cazul fiicei lui Iair, sau al tânărului din Nain, sau al lui Lazăr –, ci la o realitate diferită a vieții, una care nu mai aparține acestei lumi. Învierea Domnului este, după cum spunea și Papa Benedict al XVI-lea, un salt calitativ, care deschide o nouă perspectivă a existenței noastre și un nou tip de relație om-Dumnezeu.
Revenind la cuvintele adresate de apostolul Pavel corintenilor – “Dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.” –, mai putem spune despre Învierea cea de a treia zi că este și miracolul convertirii neamurilor și al răspândirii Bisericii pe întreg mapamondul. Un miracol permanent care impresionează și care transformă lumea, iată, deja de 2.000 de ani. Dacă Învierea lui Isus ar fi o minciună, la fel ar fi și credința noastră. Însă, este de bun-simț să admitem că acestă lume și apogeul ei nu pot fi punctul culminant al existenței noastre. Bunul-simț ne spune că lumea aceasta nu este totul și că moartea nu este sfârșitul. Ceva mult mai important le va urma acestora. Toate imperiile lumii, cu toată gloria lor, și toate sistemele totalitariste, cu toată puterea lor tiranică, au dispărut în istorie. Dar nu și creștinismul. De aceea acest eveniment este atât de important pentru noi, pentru toată Biserica și pentru întreaga lume.
Învierea Mântuitorului mai este și o alegere pe care Paștele ne invită să o facem: este Isus un oarecare, sau este Fiul lui Dumnezeu, cel înviat din morți? Iar dacă răspunsul nostru este cea de-a doua opțiune, atunci avem datoria de a le mărturisi tuturor acest crez al creștinilor – că Isus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, că s-a întrupat, că a fost răstignit, că a murit și că a fost îngropat, dar că a înviat a treia zi, pentru a noastră mântuire. Aceasta suntem datori să fim, vestitori ai Învierii Domnului, precum tânărul – știm despre el că era un înger – îmbrăcat în veșmânt alb, cel care le-a vestit purtătoarelor de mir: “Îl căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat!” (cf. Marcu 16, 5-6). Așadar, ce vom face cu haina luminoasă a Botezului? O vom păstra pentru a fi mărturie și altora, sau o vom dezbrăca, precum un alt tânăr menționat tot de evanghelistul Marcu (14, 51-52), care l-a abandonat pe Isus în chiar noaptea arestării și a condamnării sale?
Ce este, deci, Învierea Domnului din morți?... Este și curajul mărturiei, și fundamentul credinței creștine, și forța Bisericii, și înnoirea noastră, și de asemenea însăși învierea noastră. Și de aceea vom exclama din nou cu toții, entuziasmați, în miez de noapte: “Hristos a înviat!”.
*Text publicat în "Foaia", publicație a Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București.
