Ce este Învierea?

Povestea vieții lui Isus – atât de semnificativă nouă, creștinilor – nu se încheie în vinerea răstignirii, ci merge mai departe, dincolo de mormântul peste care s-a așezat lespedea mare. Ne apropiem cu pași repezi de momentul în care, extaziați, vom cânta întreit: “Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând!”, dar cât de mult am și meditat la acest moment al Sfintei Învieri? Ce este, așadar, Învierea Domnului din morți?

În trilogia sa, Isus din Nazaret, Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea – spunea despre Învierea lui Hristos că este fundamentul credinței noastre și că tocmai de adevărul acestei mărturii depinde existența însăși a creștinismului. Și numai dacă acest moment al Învierii lui Isus este unul adevărat, putem admite că omul s-a înnoit și că soarta lui s-a schimbat. Sfântul Pavel dă mărturie despre o dublă interdependență, cea dintre Învierea lui Hristos și învierea noastră – devenită noua condiție a omului – și cea dintre Înviere și credința noastră: “Dacă se propovăduiește că Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților? Dacă nu este o inviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.” (1 Corinteni 15, 12-14).

Vorbind despre Înviere, facem referire la un eveniment adevărat, la fel de adevărat ca răstignirea și moartea pe cruce, dar totodată și la unul cu totul diferit. Și spunem aceasta deoarece, prin Învierea sa, Isus nu s-a mai întors la aceeași viață supusă morții – precum s-a întâmplat în cazul fiicei lui Iair, sau al tânărului din Nain, sau al lui Lazăr –, ci la o realitate diferită a vieții, una care nu mai aparține acestei lumi. Învierea Domnului este, după cum spunea și Papa Benedict al XVI-lea, un salt calitativ, care deschide o nouă perspectivă a existenței noastre și un nou tip de relație om-Dumnezeu.

Revenind la cuvintele adresate de apostolul Pavel corintenilor – “Dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.” –, mai putem spune despre Învierea cea de a treia zi că este și miracolul convertirii neamurilor și al răspândirii Bisericii pe întreg mapamondul. Un miracol permanent care impresionează și care transformă lumea, iată, deja de 2.000 de ani. Dacă Învierea lui Isus ar fi o minciună, la fel ar fi și credința noastră. Însă, este de bun-simț să admitem că acestă lume și apogeul ei nu pot fi punctul culminant al existenței noastre. Bunul-simț ne spune că lumea aceasta nu este totul și că moartea nu este sfârșitul. Ceva mult mai important le va urma acestora. Toate imperiile lumii, cu toată gloria lor, și toate sistemele totalitariste, cu toată puterea lor tiranică, au dispărut în istorie. Dar nu și creștinismul. De aceea acest eveniment este atât de important pentru noi, pentru toată Biserica și pentru întreaga lume.

Învierea Mântuitorului mai este și o alegere pe care Paștele ne invită să o facem: este Isus un oarecare, sau este Fiul lui Dumnezeu, cel înviat din morți? Iar dacă răspunsul nostru este cea de-a doua opțiune, atunci avem datoria de a le mărturisi tuturor acest crez al creștinilor – că Isus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, că s-a întrupat, că a fost răstignit, că a murit și că a fost îngropat, dar că a înviat a treia zi, pentru a noastră mântuire. Aceasta suntem datori să fim, vestitori ai Învierii Domnului, precum tânărul – știm despre el că era un înger – îmbrăcat în veșmânt alb, cel care le-a vestit purtătoarelor de mir: “Îl căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat!” (cf. Marcu 16, 5-6). Așadar, ce vom face cu haina luminoasă a Botezului? O vom păstra pentru a fi mărturie și altora, sau o vom dezbrăca, precum un alt tânăr menționat tot de evanghelistul Marcu (14, 51-52), care l-a abandonat pe Isus în chiar noaptea arestării și a condamnării sale?

Ce este, deci, Învierea Domnului din morți?... Este și curajul mărturiei, și fundamentul credinței creștine, și forța Bisericii, și înnoirea noastră, și de asemenea însăși învierea noastră. Și de aceea vom exclama din nou cu toții, entuziasmați, în miez de noapte: “Hristos a înviat!”.

*Text publicat în "Foaia", publicație a Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București.

Post analog

Tot mai des le vorbesc tinerilor despre pericolele la care se expun atunci când petrec prea mult timp pe platformele de socializare sau pe jocurile video. De la deficitul de atenție și lipsa concentrării, până la întârzieri în dezvoltarea intelectuală și emoțională și la afecțiuni ale creierului; de la deficiențe de comunicare și tulburări de personalitate, până la depresie, dependență și agresivitate. Ca să nu mai amintim și de anumite aplicații – precum TikTokul – care au control total asupra telefonului și care, la rândul lor, sunt controlate de state totalitariste ce stochează datele utilizatorilor în servere tot mai mari, pentru a putea fi folosite ulterior, și putem bănui în ce scop.

De data aceasta vreau să mă adresez și celor mai mari – pentru că excesul de tehnologie afectează toate vârstele – și să le propun un post de la aceste aplicații. Nu doar pentru a scăpa de efectele sau de pericolele enumerate mai sus, ci mai ales pentru a ne procura suficient timp pe care să-l petrecem împreună cu Dumnezeu și pentru a-i descoperi voința sa sfântă. Desigur, unii vor spune că tocmai pe aceste rețele își găsesc miedul pentru suflet, făcând scrolling printre postările duhovnicilor virali. Dar fix aceasta este provocarea mea în Postul Mare: să deschidem mai mult Sfânta Scriptură și mai puțin ecranele digitale. Am convingerea că Dumnezeu preferă limbajul analogic, care este unul direct și accesibil tuturor, și nu pe cel digital.

Faptul că versetele Bibliei nu au fost scrise pentru like-uri este o dovadă în plus a preferinței lui Dumnezeu în ceea ce privește comunicarea. În schimb, textele spiritualiste cu iz estival – cele atât de distribuite și de redistribuite pe rețelele de socializare – se hrănesc cu reacțiile celor avizi după astfel de dulcegării, care să le valideze propria gândire. Amintesc doar de postarea falsă cu cele 15 recomandări atribuite Papei Francisc, care este reluată în toate posturile de peste an. Un creștin onest nu se va lăsa păcălit de cei care caută prin orice mijloace să devină virali și își va verifica întotdeauna informațiile, mai ales dacă vrea să le împărtășească și celorlalți. Eventual, semnalează și sursa acestora. Altfel, când nu știm ce distribuim, cel mai indicat e să postim de la a posta. În plus, capitolul șase al Evangheliei după Matei nu poate fi egalat de niciun comentariu, fie și al Papei, în ceea ce privește reflecția la milostenie, rugăciune și post. Cine dorește să se convingă de aceasta poate face scrolling în slow motion, între versetele 1-18 ale acestui capitol.

Iar dacă ne este greu să ținem post negru la platformele de socializare, să ne străduim măcar să filtrăm conținutul acestora. Bunul-simț rămâne cel mai bun instrument pe care îl avem la dispoziție, în acest sens. Să mai reținem doar că, dacă și-ar fi dorit popularitate, Isus și-ar fi amânat întruparea vreo 2000 de ani, până în era digitală.

Textul acesta este, așadar, o invitație la (re)descoperirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură. O invitație la a așeza Biblia pe analog, în acest post, nu doar în biserici, ci și în propriile cămine. O invitație la a dezactiva toate notificările zilnice, tocmai pentru a putea distinge vocea clară a lui Dumnezeu și voia sa sfântă, în ceea ce ne privește. Pentru ca mai apoi, pornind de la această cunoaștere analogică a lui Dumnezeu, cu mintea limpede și cu ajutorul harului, să dobândim și noi începutul înțelepciunii și știința sfinților despre care vorbește Solomon, în pildele sale.

*Text publicat în "Foaia de Postul mare", publicație a Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București.

Sau suntem creștini, sau nu mai suntem?

Superstițiile, oricât de inocente ar părea, sunt un păcat grav împotriva credinței creștine. Adică al credinței în Hristos.

De la scuipatul în sân al fotbaliștilor, până la numărul par/impar de flori oferite la aniversări.

De la purtarea amuletelor, până la cea a simbolurilor religioase care le-ar "aduce noroc" credincioșilor atât de necredincioși.

De la pupatul sub vâsc, până la purtarea lenjeriei de culoare roșie, de revelion.

De la jocul caprei și al ursului, până la "datul de grindă", de anul nou.

De la "joaca" ursitoarelor la Botez, până la alegerea profesiei la tăierea moțului.

De la numărul de masluri la care să participi ca să fii "dezlegat" de legături, la numărul de colaci/lumânări/batiste împărțite la înmormântare.

De la mâncatul lintei sau al strugurilor în "noaptea dintre ani", până la "furatul" busuiocului de la preot, pentru a-ți visa ursitul.

De la aruncarea crucii în apă de Bobotează - un adevărat sacrilegiu comis chiar de preoți -, ca să le "meargă bine tot anul" nefericiților care riscă hipotermia, până la numărul zilelor în care nu ai voie să speli după acest praznic.

Etc., etc., etc.

În concluzie, pentru o viață creștină cât mai sănătoasă, renunțați la consumul de tradiții și superstiții păgâne.