„…Dacă ar fi să ne întrebăm pentru ce există preotul,
atunci ar trebui să răspundem: pentru Euharistie! Să ne aducem aminte că la Cina de Taină, Isus a
întemeiat aceste două sacramente deodată. Aşadar nu poate exista Preoţie fără
Euharistie şi nici Euharistie fără Preoţie. Aici stă marea demnitate a
preotului!
La hirotonie, când noul preot primeşte în mâini
Dumnezeiescul Odor, adică Trupul lui Hristos, el primeşte o lumină nouă asupra
misiunii sale preoţeşti, lumină care izvorăşte tocmai din celebrarea Euharistiei,
care produce efecte nu numai asupra lui, cât şi asupra întregii comunităţi
umane, asupra întregii creaţii. Preotul hirotonit nu participă la Euharistie , ci el
însuşi celebrează Jertfa Euharistică «in persona Christi» şi o oferă lui
Dumnezeu în numele întregului popor.”
„…Să respectaţi şi să cinstiţi pe preoţi, dragii mei. Iar
voi, preoţilor, iubiţi şi osteniţi, cu timp şi fără timp, pentru credincioşii
voştri. Numai în felul acesta se realizează comuniunea de viaţă şi de iubire
între toţi oamenii, numai aşa se zideşte Biserica.”
„…Părinte Victor, trăieşti astăzi momente unice din viaţa
ta. Domnul te-a ales să-i fii vas ales, să osteneşti pentru Împărăţia Lui, să
îi determini pe oameni să se intereseze de moştenirea vieţii veşnice. Sfânta
Liturghie să stea în centrul misiunii tale preoţeşti. Te fericesc, părinte
Victor, că ai păşit pe treapta preoţiei. Vei descoperi mereu iubirea lucrătoare
a lui Dumnezeu în viaţa ta şi a păstoriţilor tăi!”
25
noiembrie 2007
PF Lucian Cardinal Mureşan
Preotul are haruri de la Dumnezeu indiferent de situații.Pentru acest lucru trebuiesc respectaţi, indiferent de confesiune. E. Ştefan
RăspundețiȘtergere