„Nu vă temeţi, deschideţi-i larg porţile lui Isus!” – Ioan Paul II, 22 octombrie 1978

22 octombrie, este ziua în care Biserica îl aminteşte pe Sfântul Ioan Paul al II-lea, papă, cel care a fost, fără nici un dubiu, omul sfârşitului de mileniu care abia a trecut. Eu îl mai numesc pe acesta şi primul meu papă (consider că nu mai e cazul să justific şi de ce). Fragmentul pe care l-am ales ca titlu face parte din discursul pe care sfântul părinte Ioan Paul II l-a rostit duminică, 22 octombrie 1978, în ziua inaugurării pontificatului său. Acest apel, de a-i deschide larg porţile Mântuitorului şi de a renunţa la frică, este unul adresat lumii întregi - „Deschideţi-i larg porţile lui Isus!… Deschideţi graniţele statelor, sistemele economice, la fel şi pe cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizaţiei… Nu vă fie frică! Isus cunoaşte ce e înăuntrul omului…” -, dar şi lui însuşi, celui care a recunoscut chiar în ziua alegerii sale că s-a temut de acea numire.

Chiar dacă acest îndemn a fost interpretat mai ales ca o sfidare la adresa regimurilor comuniste, Ioan Paul al II-lea a reluat acest apel şi după prăbuşirea acestora în Europa, dovadă că sensul acestui imbold era unul mult mai larg. Astfel, la Viena, în 1998, primul meu papă rostea următoarele cuvinte: „La începutul pontificatului i-am invitat pe credincioşii reuniţi la Roma, în piaţa Sfântul Petru, să-i deschidă porţile lui Isus. Astăzi îmi repet apelul către bătrânul continent: Europă, deschide porţile tale lui Isus!” Însă, invitaţia la deschiderea sistemelor politico-economice nu înseamnă şi supunerea Bisericii - aşa cum greşit ar crede unii - în faţa acestora. Acelaşi papă spunea în 1979: „Biserica vrea să se menţină liberă în faţa sistemelor opuse, pentru a putea opta doar în favoarea omului”.

Desigur că mi-ar fi extrem de dificil să subliniez care ar fi fost cea mai însemnată realizare a pontificatului său. Aş avea de ales între misionarism, ecumenism, declinul şi căderea comunismului în Europa, apărarea vieţii, opoziţia faţă de războie (în special faţă de cel din Golful Persic), înfiinţarea zilelor mondiale ale tineretului etc. etc. Toate acestea şi nu numai merită atenţie deosebită. Eu mă voi mai opri asupra altor cuvinte ale papei Ioan Paul II care au impresionat omenirea şi au intrat în istorie, cea mai frumoasă din cererile sale de iertare, rostită la 21 mai 1995 în Cehia: „Astăzi, eu, Papă al Bisericii Romei, în numele tuturor catolicilor, cer iertare pentru toate greşelile făptuite împotriva necatolicilor de-a lungul istoriei frământate a acestor popoare şi în acelaşi timp, ofer iertarea Bisericii Catolice pentru ceea ce au avut de suferit fii săi”

La câteva săptămâni după rostirea cuvintelor de mai sus, la Presov (Slovacia), omul sfârşitului de mileniu ne-a oferit, probabil, şi cel mai umil gest ecumenic al său. Iată contextul acestui gest: la 2 iulie 1995, la Kosice, papa a beatificat trei preoţi martiri ucişi de autorităţile protestante în anul 1619. Ca răspuns la această proclamaţie, în ziua precedentă, un grup de protestaţi s-au adunat la monumentul celor 24 de evanghelişti executaţi de autorităţile catolice în 1687, în Presov. Gestul uimitor al papei constă în faptul că, după ce a omagiat măreţia spirituală a martirilor evanghelişti în predica de la Kosice, printr-o hotărâre de ultim moment, a mers pe jos, în ploaie, pentru a se reculege în faţa monumentului martirilor protestanţi din Presov.

În încheiere amintim şi că Sfântul Ioan Paul II este cel care a schimbat profund imaginea despre papă şi chiar despre cler, apropiindu-o de creştinul obişnuit al timpului nostru, iar pontificatul său a fost parcă menit să reevanghelizeze lumea întreagă şi să aducă în discuţie râvnita unitate între Biserici. Sfinte Ioan Paul al II-lea, roagă-te pentru noi şi pentru unitatea Bisericii lui Hristos!