Intrarea
în Templu a Sfintei Fecioare Maria, sărbătoarea prăznuită astăzi, este
strâns legată de o alta, Naşterea Maicii
Domnului (8 septembrie). Informaţiile referitoare la aceste evenimente din
viaţa Mariei se găsesc Protoevanghelia
lui Iacob, scriere apocrifă din secolul al II-lea. O altă sursă a
copilăriei şi vieţii Maicii Sfinte este Evanghelia
aşa cum mi-a fost revelată a Mariei Valtorta (pentru cei interesaţi, din
cele 10 volume, doar primele trei sunt traduse în limba română, la o editură italiană).
De ce spun că cele două sărbători amintite
mai sus sunt interdependente? Pentru că sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii
vârstnici ai Mariei, făgăduiseră că dacă vor primi copilul mult dorit, îl vor
duce la Templul
din Ierusalim şi îl vor închina lui Dumnezeu. Acest lucru s-a şi întâmplat
atunci când copila de numai trei anişori a fost adusă la Templu şi întâmpinată de
preotul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul.
Părinţii Sfintei Fecioare, ne spun
scrierile necanonice sau apocrife, ar fi murit la scurt timp după ce şi-au
închinat unicul copil Domnului, având amândoi în jur de 80 de ani. Maria a
rămas 12 ani în Templu: de la acea fragedă vârstă până la 15 ani, atunci când,
logodită fiind cu protectorul său Iosif, a primit de la arhanghelul Gabriel
Vestea cea Bună. Faptul că Fecioara Maria şi-a petrecut copilăria la Templu nu este un caz
extraordinar. În jurul Templului se aflau zeci de camere în care trăiau fie
femei văduve, fie copile care erau aduse de părinţi pentru a se ruga pentru
popor, pentru a sluji templului şi pentru a-şi păstra fecioria până la
căsătorie.
Aş dori să evidenţiez două aspecte ale
praznicului de astăzi. Primul aspect este legat de oferta, de jertfa, pe care
Ana şi Ioachim au făcut-o Domnului şi care contrastează cu viziunea familiilor moderne ce ar transforma într-o
adevărată dramă intrarea unuia dintre copii (cu atât mai mult a unicului copil!)
într-un ordin călugăresc, de pildă. Cel de-al doilea aspect care trebuie subliniat
este ascultarea sau supunerea desăvârşită a micuţei Maria în faţa dorinţei
părinţilor, supunere care i-a caracterizat Sfintei Fecioare întreaga viaţă.
Mai amintesc şi faptul că astăzi, deşi se
poate mânca peşte, ar trebui să rămânem totuşi cumpătaţi. Astfel, preparatele
culinare pretenţioase şi scumpe de tip: calamari sau fructe de mare, icre negre
sau de Manciuria etc, printr-o ecuaţie simplă, pot fi schimbate cu preparate mai modeste, dar cu care să fie hrănite mai multe guri flămânde.
Într-adevăr o sărbătoare minunată, dar care nu prea are o mare popularitate în rândul credincioşilor. Şi spun asta pentru că tot mai puţine familii caută să aducă mulţumire Domnului pentru copiii sănătoşi pe care i-au procreat. Din păcate, doar părinţii a căror copii suferă de vre-o boală sunt aceia care mai înalţă rugăciuni către Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereMai mult, câte familii se mai gândesc astăzi să îşi îndrume copiii spre viaţa în sânul Bisericii? Câte familii mânate de o credinţă adevărată îşi îndeamnă copiii spre preoţie sau spre viaţa de mănăstire?
Merci pentru completare, va imbratisam!
RăspundețiȘtergere