Naşterea Sfintei Fecioare Maria, Mama lui Dumnezeu

Naşterea Sfintei Fecioare Maria, conform anului liturgic bizantin (care începe la 1 septembrie), este prima dintre cele 12 mari sărbători ale Bisericii (Praznicele Împărăteşti). Acest fapt nu este deloc întâmplător, dacă luăm în considerare faptul că astfel a fost început drumul salvării, al mântuirii noastre: Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Fecioară ca mamă a Mântuitorului.

Această sărbătoare este cunoscută datorită unor scrieri numite apocrife din secolul al II-lea, scrieri care nu au intrat în canonul biblic. Cea mai importantă dintre acestea este o lucrare iudeo-creştină numită Protoevanghelia lui Iacov. Conform acesteia, părinţii Mariei se numeau Ioachim (urmaş al regelui David) şi Ana (din familia preoţească a lui Aron). Aşadar, la fel cum precizaseră şi profeţii Vechiului Testament, Isus Hristos avea o dublă descendenţă: preoţească şi împărătească.

Pentru că erau sterili, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi chiar batjocoriţi, în acele vremuri lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem divin (diametral opusă uzanţei actuale în care naşterea mai multor copii pare un blestem!). Chiar şi marele preot al templului din Ierusalim i-a numit blestemaţi şi le-a refuzat jertfa în mod public. Întristaţi de acest eveniment, cei doi s-au întors la casa lor şi au hotărât împreună ca fiecare să postească şi să se roage pentru a primi binecuvântarea naşterii unui copil.

Sfântul arhanghel Gabriel i-a înştiinţat pe fiecare dintre cei doi că în urma rugăciunilor şi a postului lor vor primi binecuvântarea dorită. Maria a fost aşadar rodul rugăciunilor părinţilor săi, expresie a îndurării lui Dumnezeu. Trebuie remarcat şi faptul că spre deosebire de mamele sterpe din Anticul Testament care au născut băieţi (Sara, Rahila – mama lui Samson, Elisabeta – mama Botezătorului), Ana este singura care în urma intervenţiei divine a dat naştere unei fetiţe, Maria, cea care la rândul ei va deveni mama lui Dumnezeu, dar şi a noastră, a tuturor.

Ceea ce doresc să mai afirm este faptul că la naşterea Mariei nu s-a întâmplat vreun lucru senzaţional sau ieşit din comun. Naşterea Maicii Sfinte a fost un moment natural care nu a ieşit cu nimic în evidenţă, excepţie făcând poate doar vârsta foarte înaintată a părinţilor săi. Chiar dacă toţi iudeii aşteptau cu nerăbdare naşterea celei care avea să fie mamă a lui Mesia, distraşi de grijile lumii de atunci, aceştia nu au putut să recunoască miracolul pe care Dumnezeu li-l făcuse. Dacă dorim să o imităm pe mama noastră din ceruri, suntem datori şi noi să nu ne lăsăm distraşi de zgomotul lumii şi, precum odinioară Fecioara, să învăţăm să distingem vocea lui Dumnezeu prezentă continuu în viaţa noastră. Aceasta o putem face uşor dacă reuşim să observăm intervenţia divină (supranaturală) în toate lucrurile aparent mici care ni se întâmplă zilnic: de la deşteptarea pentru a începe o nouă zi, până la suferinţele sau bucuriile trăite, oricât de nesemnificative ni s-ar părea că sunt.