Venirea Fiului Omului

Marcu 13, 24-31

Acest text este un fragment din predica lui Isus de pe Muntele Măslinilor, episod în care Mântuitorul le vorbește ucenicilor despre viitor, despre cele ce se vor întâmpla după moartea și învierea sa. Le vorbește despre conflicte, războaie, cutremure, foamete și tot felul de necazuri care vor culmina cu sfârșitul lumii și cu venirea Fiului Omului pe norii cerului, cu putere și cu mărire, eveniment pe care noi îl numim cea de-a doua venire a Domnului și de care amintim de fiecare dată când rostim Crezul: “Și iarăși va să vină, cu mărire, să judece viii și morții; a cărui Împărăție nu va avea sfârșit”.

Pentru început vă invit să clarificăm ce înseamnă că Isus e Fiul Omului. Pentru că Isus se referă la sine de nenumărate ori folosind această expresie. Mai întâi, Isus este Fiul lui Dumnezeu pe deplin, însă este și fiul Mariei, deci este și fiu de om pe deplin. Așadar, Fiul Omului înseamnă ființă umană, identitate pe care Fiul lui Dumnezeu și-a însușit-o cu umilință.

Vedem apoi că atunci când vorbește despre sine folosind această expresie, Isus pare că se referă la o anumită persoană care e cunoscută auditoriului său. Și asta se întâmplă datorită unei profeții a lui Daniel care vorbește despre cele patru imperii – Babilonian, Persan, Grec și Roman – care au stăpânit Palestina din vremea profetului, până în timpul Mântuitorului. Acestora le urmează Împărăția lui Dumnezeu ce va fi instaurată de un anumit Fiul Omului: “şi iată că pe norii cerurilor venea cineva ca un fiu al omului. Și lui i s-a dat stăpânirea, mărirea şi împărăția, pentru ca să-i slujească toate popoarele. Stăpânirea lui este veşnică şi Împărăţia lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7, 13-14). Mai mult, în Daniel 9, 24 se precizează cu exactitate anul morții lui Mesia: 70 de săptămâni de ani (adică 490 ani) de la rezidirea Ierusalimului din 457 î.Hr. (decretul regelui Artaxerxes I al Persiei). Având aceste cifre în față, vă invit la un calcul elementar: 457 î.Hr. + 490 = 33 d.Hr., anul morții lui Isus! Datorită acestei profeții, evreii care își făcuseră și ei acest calcul îl așteptau pe Mesia în chiar timpul vieții lui Isus. Să ne amintim doar de întrebarea ucenicilor lui Ioan Botezătorul pusă Mântuitorului: “Tu eşti cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?”. Așadar, luându-și numele de Fiul Omului, Isus le transmite ucenicilor că nu este decât un rege pământesc, ci e însuși Mesia, regele Împărăției Cerești!

Să revenim acum la parusie, adică la cea de-a doua venire a Domnului, la sfârșitul acestei lumi. Referitor la acest eveniment, Isus ne cere să fim întotdeauna pregătiți pentru el, să fim vigilenți, pentru a nu fi surprinși. Spre deosebire de falșii profeți apocaliptici, Isus nu stabilește o dată a sfârșitului lumii, ci ne îndeamnă să fim întotdeauna gata (de aici provine și deviza cercetașilor: Întotdeauna gata!) pentru că nu putem ști timpul când va veni Fiul Omului. Știm deci cu siguranță că va exista o a doua venire a Mântuitorului, în glorie, dar nu putem ști când anume va fi aceasta.

“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” – acest verset final confirmă că întreg universul va avea un sfârșit. Iar faptul acesta, că cerul și pământul vor dispărea, dă adevăratul sens al vieții noastre: nu Pământul este casa noastră și de aceea “noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor lui, ceruri noi şi pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3, 13). Amin!