Ce mâncăm vs. ce ne mănâncă

Marcu 7, 14-23

Vechii evrei aveau diverse restricții alimentare și cutume referitoare la servirea mesei. Știm din cartea Leviticului că anumite animale – peștii fără solzi, fructele de mare, porcul, iepurele etc. – erau considerate necurate. La fel, vedem că iudeii nu puteau mânca până când nu își spălau mâinile până la cot. Însă toate aceste restricții sunt de ordin exterior și nu de ordin interior, sufletesc. Pentru evrei conta ce și cum mâncai. Asta credeau ei că îi putea întina, că îi putea spurca. Totuși, din punct de vedere sufletesc, mâncarea nu îl poate întina pe om. Îi poate da uneori dureri de stomac sau grețuri, e adevărat, dar nu îi poate întina sufletul. Și fix asta vrea Isus: să nu ne întinăm sufletul! Pe Isus îl interesează, așadar, cine suntem noi, îl interesează persoana umană și nu tradițiile omenești privitoare la mâncare sau la orice altceva.

Putem interpreta cuvintele Mântuitorului: “Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce” și ca pe o pregătire a apostolilor pentru evanghelizarea neamurilor, care nu aveau restricțiile alimentare ale iudeilor. Însă ceea ce cred eu că vrea să ne spună Isus în acest text este să nu ne preocupăm atât de mult de ceea ce mâncăm, ci mai ales de ceea ce ne mănâncă pe noi din interior: gândurile rele, nerușinarea, viclenia, înșelăciunea, desfrânarea, adulterul, hoția, uciderea, invidia, mândria... Acestea sunt cele care ne mănâncă de vii. Pentru că prin săvârșirea acestora ne pierdem starea de har, sfințenia, și ne întinăm, devenim profani. Originea sfințeniei nu se află în gesturile exterioare, ci în interiorul nostru. Devenim sfinți înfrânându-ne pornile rele din noi și scutindu-i pe ceilalți de efectele acestora.

În acest text scripturistic nu este vorba nici despre a mânca sau nu carne miercurea sau vinerea, spre exemplu, ci e vorba de a nu mai fi ipocriți. Pentru că mulți nu mâncăm carne în zilele de post, în schimb mâncăm din aproapele nostru, pe care suntem invidioși și pe care îl vorbim de rău. Făcând asta, de fapt, ne mâncăm pe noi înșine. Propriul nostru ego este cel care ne devorează. De aceea, îngrijorător nu e ceea ce băgăm în noi, ne avertizează Isus, ci ceea ce creștem înăuntrul nostru. În concluzie, chiar și atunci când vine vorba de post, nu trebuie să ne preocupăm atât de mult de lista de alimente la care trebuie să renunțăm, ci să fim preocupați în special de ceea ce ne mânâncă de vii din interior. Amin!