Sâmbătă,
31 octombrie 2015, am participat la întâlnirea de toamnă a familiilor
organizată de către Eparhia Greco-Catolică „Sf.
Vasile cel Mare” de Bucureşti. Locaţia aleasă de organizatori a fost una
mirifică, Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni, Snagov,
judeţul Ilfov. Noi, cei din Râmnicu Vâlcea am pornit la drum încă de vineri
seara, după încheierea programului de muncă şi după terminarea cursurilor
şcolare, deoarece la această întâlnire au putut să meargă şi copiii. Deşi
încheiam cu toţii o săptămână istovitoare şi deşi am ajuns la mănăstire destul
de târziu, aproape de ora 22:00, bucuria de a petrece timpul împreună ne-a
prelungit agapa până spre miezul nopţii.
Sâmbătă
dimineaţa, după micul dejun, mănăstirea a început să vibreze sub paşii zecilor
de tinere familii care ni s-au alăturat din Bucureşti şi din Ploieşti.
Controlul holului larg de la parter a fost preluat de către micuţii care l-au
transformat într-un vast teren de joacă. Lăsându-i pe copilaşi în grija
animatorilor, noi ne-am retras în cel mai liniştit loc al mănăstirii fraţilor
carmelitani, în serafica biserică împodobită cu mozaicurile părintelui Marko
Ivan Rupnik SJ.
Aici,
la ora 10:00, părintele Tarcisio Favaro OCD, într-o simpatică limbă română,
ne-a vorbit despre importanţa rugăciunii făcute în familie. A urmat salutul de
bun venit al Prea Sfinţitului Mihai Frăţilă care, mai apoi, ne-a vorbit şi
despre experienţa dânsului de la sinodul dedicat familiei care s-a încheiat în
urmă cu o săptămână, la Vatican. Înaintea prânzului s-au format 10 grupuri de
discuţii în care s-au căutat răspunsuri referitoare la raportul dintre
rugăciunea în familie şi viaţă. De menţionat şi faptul că printre concluziile
acestor discuţii s-a amintit că poate mai mult decât îi învăţăm noi pe ei, micuţii
familiei sunt cei care ne reînvaţă să ne rugăm cu seninatatea la care noi, cuprinşi
de tumultul vieţii şi fără să ne dăm seama, am renunţat cu uşurinţă.
După
prânz, încurajaţi şi de soarele tomnatic care ne-a răsfăţat cu căldura sa,
ne-am alăturat preţ de câteva clipe copiilor ale căror glasuri au umplut cu voie
bună curtea mănăstirii.
Bineînţeles
că timpul pe care l-am avut la dispoziţie ne-a părut unul extrem de scurt, dar
acesta nu a fost deloc un impediment în a cunoaşte alte tinere familii creştine
şi în a ne crea noi prietenii. Şi încă ceva, toate aceste momente – fie că vorbim
de discuţiile pe grupuri, de timpul petrecut cu cei mici, de Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie animată de toţi cei prezenţi sau, pur şi simplu, de
zâmbetele calde şi sincere primite de la oameni pe care până sâmbătă nu îi mai
întâlnisem –, deşi s-au succedat cu iuţeală,
au creat amintiri dragi pe care le vom păstra în suflet, cel puţin până la
următoarea noastră întâlnire.
Foto: Alexix Dimcev
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!