Cristo - José López Furió
„Dacă
voieşte cineva să vină după mine,
să se lepede de sine însuşi,
să-şi ia crucea şi să mă urmeze!”
– Marcu VIII, 34 –
vom auzi clar invitaţia pe care ne-o adresează Mântuitorul, în duminica
după praznicul Înălţării Sfintei Cruci. „Să-şi
ia crucea”…, adică să suporte cu stoicism durerile şi suferinţele de zi cu
zi, am fi tentaţi să credem uitând că, mai mult decât durere, crucea înseamnă
iubire, iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Pentru că dacă ne îndreptăm
privirea cu atenţie către un crucifix, îl vom vedea pe Răstignit cu braţele
larg deschise îmbrăţişându-ne şi, în acelaşi timp, arătându-ne cât de mult ne
iubeşte. Este absurd să credem că Dumnezeu iubeşte durerea şi suferinţele
oamenilor. Dacă ar fi fost aşa, creştinismul nu ar mai fi avut în centru
Învierea, ci Patimile Domnului.
Aşadar, crucea este sinonimul iubirii absolute. Nu doar o iubire care compătimeşte
şi spune vorbe de încurajare, ci una care se lasă răstignită, jertfită, în
cuie, între cer şi pământ. Cei care sunt capabili să-şi sacrifice viaţa pentru
alţii, fac acest lucru din iubire, nu pentru ca sunt sadici. Părinţii care nu
îşi înternează copiii bolnavi în ospicii sau nu-i abandoneaza în orfelinate,
tot din iubire se consumă pentru micuţii lor. Copiii care îşi îngrijesc
părinţii bătrâni şi nu-i duc în aziluri, la fel. Soţii care rămân să sufere
alături de parteneri atunci când obstacole imense ameninţă familia, tot din
iubire o fac. Pentru că acesta este exemplul pe care ni l-a dat Învăţătorul
inimilor noastre prin patima sa sfântă: să nu iubim cu măsură, ci până la
capăt!
Dar dacă spunem despre cruce că e sinonimul iubirii şi nu al suferinţei,
atunci cum explicăm durerea celui nevinovat, am fi îndreptăţiţi să ne întrebăm. Unde este bunătatea lui Dumnezeu
atunci când vedem imaginea copilului înecat în Mediterană, spre exemplu?… Să nu
uităm, totuşi, că traficul de persoane, violurile, conflictele armate, crimele
etc., sunt opera omului şi nu a lui Dumnezeu. Acestea sunt momente de durere a
căror cauză este folosirea total eronată a libertăţii cu care am fost
înzestraţi. Însă, în faţa unui copil care suferă din cauza unei boli incurabile
sau care moare în urma unui cataclism natural, chiar şi cei care posedă credinţa
cea mai mare încep să se îndoiască. Pentru că oricât am fi de buni creştini, nu
putem fi scutiţi de suferinţă.
Şi atunci, care este răspunsul acestui mister al suferinţei?… Nicăieri nu
putem găsi un astfel de răspuns. Dar dacă totuşi vom cerceta scriptura, ceva-ceva
tot vom găsi: un Dumnezeu atât de bun încât să sufere şi să moară alături de
noi şi care ne iubeşte într-atât, încât să ia asupra sa toate suferinţele
noastre. Tocmai de aceea adevăraţii creştini nu văd în cruce suferinţa, cât văd
măsura iubirii absulute a lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eşti liber o clipă?... Atunci scrie şi tu ceva, însă nu orice!