Sateliţi picaţi la Bac

Că tot e la modă subiectul bacalaureat, mi-am amintit de toridele zile din iulie 2002, cele în care încheiam socotelile cu „cimitirul tinereţii mele”. După fiecare probă ne adunam la terasa din apropierea seminarului şi după ce comandam câte o bere, rupeam în bucăţi mici cărţile, caietele sau fiţuicile - pe care reuşisem sau nu să le folosim în timpul examenului - şi le aruncam în eter. Patronul terasei ne ştia de prea mult timp, aşa că ne înţelegea descătuşarea.

Înainte de probele scrise însă erau cele orale: la română şi franceză. Cu mici excepţii, aceste probe nu ne puteau crea probleme. Susţineam examenele în propria şcoală, alături de Liceul de Cooperaţie din oraş şi de un altul la fel de interesant din Călimăneşti, special alese de Taica pentru a ne pune în valoare. Profesorii din comisie ne puteau separa şi ei cu uşurinţă de ceilalţi absolvenţi, mai ales datorită faptului că eram îmbrăcaţi în costume negre. Aveam deci toate premisele pentru a primi notele dorite, mai trebuia doar să legăm una, maxim două fraze referitoare la subiectele primite.

Înaintea probei orale la limba română, încercam să-l lămuresc pe Burundi că nu e deloc dificil să îngâni o frază dacă îţi pică vreo poezie. Şi în acest sens, le mărturiseam celor cu care serveam cafeaua şi ţighia dinaintea examenului, că am ajuns la concluzia că tuturor poeziilor din programă li se potriveşte de minune aceeaşi frază care trebuia învăţată ca pe Tatăl nostru. Iată cum ar suna: acest poem, bla, bla, bla, exprimă aspiraţiile înalte ale poetului bla, bla, bla, contradictorii cu cele ale societăţii contemporane meschine, pentru care poetul rămâne un neînţeles.

Zis şi făcut! Ne adunaserăm ciorchine la uşa clasei în care se susţinea examenul, pentru a-l aştepta pe Burundi. După 10 minute apare şi el cu o mină neliniştită.

- Zii, mă, odată, ce ţi-a picat?

- Moromeţii şi ceva poezie cu una…, Enigel, parcă! - ne-a răspuns sărmanul Burundi.

- Aaa, Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu, ai ştiut, nu?!?

- Păi, da, dar la Moromeţii nu m-au lăsat să spun prea mult, că m-au întrebat despre Enigel asta. Le-am zis de aspiraţiile înalte ale poetului şi de societatea meschină, dar, după aia, m-au întrebat ce erau aştia doi, Crypto ăsta şi cu Enigel!

- Ştiai, nu!? Ce le-ai răspuns?

- Păi le-am zis că… doi sateliţi şi m-au dat afară, au zis că nota 8 îmi ajunge! Dar, pe bune, ce erau aştia??

Tărăşenia cu sateliţii însă nu se opreşte aici. Seara, după examen, ne răcoream cu o bere la halbă pe repauzata terasă Union din centrul Râmnicului. La masa învecinată, se răcoreau membrii unei comisii dintr-un alt liceu care povesteau între ei despre perlele absolvenţilor de liceu:

- Aţi auzit, mă, ce a spus unu’ de la popi că erau riga Crypto şi lapona Enigel?…

Din acel moment, ori de câte ori aud de Crypton - planeta natală a lui Superman - mi-o imaginez ca având forma unei ciuperci.