Venirea Fiului Omului

Marcu 13, 24-31

Acest text este un fragment din predica lui Isus de pe Muntele Măslinilor, episod în care Mântuitorul le vorbește ucenicilor despre viitor, despre cele ce se vor întâmpla după moartea și învierea sa. Le vorbește despre conflicte, războaie, cutremure, foamete și tot felul de necazuri care vor culmina cu sfârșitul lumii și cu venirea Fiului Omului pe norii cerului, cu putere și cu mărire, eveniment pe care noi îl numim cea de-a doua venire a Domnului și de care amintim de fiecare dată când rostim Crezul: “Și iarăși va să vină, cu mărire, să judece viii și morții; a cărui Împărăție nu va avea sfârșit”.

Pentru început vă invit să clarificăm ce înseamnă că Isus e Fiul Omului. Pentru că Isus se referă la sine de nenumărate ori folosind această expresie. Mai întâi, Isus este Fiul lui Dumnezeu pe deplin, însă este și fiul Mariei, deci este și fiu de om pe deplin. Așadar, Fiul Omului înseamnă ființă umană, identitate pe care Fiul lui Dumnezeu și-a însușit-o cu umilință.

Vedem apoi că atunci când vorbește despre sine folosind această expresie, Isus pare că se referă la o anumită persoană care e cunoscută auditoriului său. Și asta se întâmplă datorită unei profeții a lui Daniel care vorbește despre cele patru imperii – Babilonian, Persan, Grec și Roman – care au stăpânit Palestina din vremea profetului, până în timpul Mântuitorului. Acestora le urmează Împărăția lui Dumnezeu ce va fi instaurată de un anumit Fiul Omului: “şi iată că pe norii cerurilor venea cineva ca un fiu al omului. Și lui i s-a dat stăpânirea, mărirea şi împărăția, pentru ca să-i slujească toate popoarele. Stăpânirea lui este veşnică şi Împărăţia lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7, 13-14). Mai mult, în Daniel 9, 24 se precizează cu exactitate anul morții lui Mesia: 70 de săptămâni de ani (adică 490 ani) de la rezidirea Ierusalimului din 457 î.Hr. (decretul regelui Artaxerxes I al Persiei). Având aceste cifre în față, vă invit la un calcul elementar: 457 î.Hr. + 490 = 33 d.Hr., anul morții lui Isus! Datorită acestei profeții, evreii care își făcuseră și ei acest calcul îl așteptau pe Mesia în chiar timpul vieții lui Isus. Să ne amintim doar de întrebarea ucenicilor lui Ioan Botezătorul pusă Mântuitorului: “Tu eşti cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?”. Așadar, luându-și numele de Fiul Omului, Isus le transmite ucenicilor că nu este decât un rege pământesc, ci e însuși Mesia, regele Împărăției Cerești!

Să revenim acum la parusie, adică la cea de-a doua venire a Domnului, la sfârșitul acestei lumi. Referitor la acest eveniment, Isus ne cere să fim întotdeauna pregătiți pentru el, să fim vigilenți, pentru a nu fi surprinși. Spre deosebire de falșii profeți apocaliptici, Isus nu stabilește o dată a sfârșitului lumii, ci ne îndeamnă să fim întotdeauna gata (de aici provine și deviza cercetașilor: Întotdeauna gata!) pentru că nu putem ști timpul când va veni Fiul Omului. Știm deci cu siguranță că va exista o a doua venire a Mântuitorului, în glorie, dar nu putem ști când anume va fi aceasta.

“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” – acest verset final confirmă că întreg universul va avea un sfârșit. Iar faptul acesta, că cerul și pământul vor dispărea, dă adevăratul sens al vieții noastre: nu Pământul este casa noastră și de aceea “noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor lui, ceruri noi şi pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3, 13). Amin!

Porunca iubirii

Marcu 12, 28-34

Astăzi, evanghelia ne vorbeşte despre cea mai mare poruncă din Lege: porunca iubirii. Legea veche era formată din 613 precepte. Iar învățătorii de lege căutau să afle care este cel mai important dintre acestea. Răspunzându-le, Isus uneşte două precepte, vâzând o legătură strânsă între iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Faptul că Isus uneşte aceste două legi, făcându-le să depindă una de alta, ne învaţă că ele nu sunt în opoziţie și că bunul creştin nu este împărţit între datoriile faţă de Dumnezeu şi cele faţă de aproapele. Creați după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, simțim deja în adâncul nostru că trebuie să fim iubiți și să iubim. Iar Domnul vrea să-i iubim pe cei de lângă noi, deoarece nu putem să-l iubim pe Dumnezeu, dacă nu-l iubim mai întâi pe aproapele nostru. Și nu-l putem iubi pe aproapele nostru, dacă nu suntem în stare să-l iubim pe cel-mai-aproapele nostru, adică pe cei din familia și din casa noastră.

Porunca iubirii este cea mai importantă lege pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Dar, atenție, iubirea nu trebuie să se confunde doar cu sentimentul! Iubirea este mai mult decât sentiment, este o decizie, o alegere liberă a cugetului, adică a minții noastre. Din acest motiv, căsătoriile bazate exclusiv pe sentimente se pot destrăma foarte ușor. E nevoie deci și de aportul nostru, de hotărârea noastră fermă de a ne iubi partenerul, dacă vrem să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Pe frontispiciul Casei Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea scrie: “Ce este căsătoria? Să te îndrăgostești în fiecare zi de aceeși persoană”. Destul de mieros, aș zice eu. Deoarece căsătoria înseamnă mai mult decât un sentiment, mai mult decât îndrăgosteală; înseamnă și un efort personal: ca tu însuți să alegi să iubești aceeași persoană în fiecare zi, până la sfârșitul vieții și chiar și dincolo.

Pentru că nu întotdeauna ceea ce simțim sau ce ne place coincide cu binele nostru. Imaginați-vă ce nebunie ar fi dacă am trăi doar după propriile noastre plăceri. Iubesc să dorm, atunci nu mă mai ridic din pat să merg la serviciu și să îi pregătesc pe copii de școală. Sau: iubesc jocurile video, atunci voi renunța la școală de dragul lor, pentru că școala se interpune între mine și iubirea mea, consola de jocuri. Sau: iubesc cumpărăturile, deci îmi voi lăsa toate facturile neachitate pentru a face ceea ce iubesc cu adevărat, shopping. Așadar, iubire înseamnă și decizii raționale, și sacrificiu, și dăruire de sine, și mai ales hotărârea de a-l pune pe Dumnezeu pe primul plan, înaintea altor iubiri. Și când îl iubim pe Dumnezeu în primul rând, El ne învaţă și ce este important să mai iubim, și pentru ce merită să ne sacrificăm, pentru a fi cu adevărat fericiți. Amin!