Hristoși mincinoși

Luca 21, 5-8. 10-11. 20-24

Înainte de interpretarea eshatologică – adică cea referitoare la sfârșitul lumii – capitolul 21 din evanghelia lui Luca este profeția prin care Isus își pregătește ucenicii de ceea ce avea să fie cunoscută în istorie drept căderea Ierusalimului din anul 70. După o revoltă a iudeilor agitați de tot felul de lideri mesianici – hristoșii mincinoși de care avertizează Isus, precum Menahem sau Simion bar Giora –, a urmat asediul Cetății Sfinte de către armata romană condusă de Vespasian și apoi de fiul său Titus. În urma asediului, Ierusalimul a fost ras de pe fața pământului, romanii lăsând ca mărturie a atrocităților întâmplate doar Zidul Plângerii, un vestigiu al zidului care înconjura curtea Templului, devenit principalul loc sacru al iudaismului, loc de rugăciune și de pelerinaj pentru evrei. [Aviz celor care vizitează Ierusalimul pentru a călca pe urmele pașilor Mântuitorului sau pentru a vedea amprenta lăsată de palma lui Isus pe un zid de piatră, în timp ce se odihnea pe drumul crucii. Să nu uităm că după acest asediu, în Ierusalim nu a mai rămas “piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”]

Iudeo-creștinii din Ierusalim, amintindu-și acest avertisment al lui Isus, au părăsit Ierusalimul înainte de asediul armatei romane, moment care a dus la ruperea definitivă a creștinismului de iudaism. Distrugerea Ierusalimului și a Templului a avut două consecințe imediate: pentru iudei, cultul și jertfele aduse la templu au încetat pentru totdeauna; iar pentru creștini, centrul lor de greutate se va muta de la Ierusalim la Roma.

Atmosfera tensionată descrisă de Luca și avertismentul cu privire la hristoșii mincinoși nu au cum să nu ne miște și pe noi, în aceste zile cu iz apocaliptic în care parcă retrăim căderea Ierusalimului. Vă îndemn totuși să nu ne pierdem cu firea, convinși fiind că stăpânul istoriei este Dumnezeu și că Isus este unicul salvator și nimeni altul. Și că Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, deci nu poate fi inaugurată nici în Munții Bucegi, nici la Sarmizegetusa și nici în Peștera Polovragi, oricât de dragi le-ar fi românilor aceste locuri. Am adus discuția aici din cauza inepțiilor unor lideri politici care, pentru capitalul de imagine transformat în voturi și în putere, amestecă învățătura Bisericii cu tot felul de concepții sectare – precum ezoterismul și misticismul – și cu erezii – ca filetismul și protocronismul –, rezultând astfel un cocktail new age-ist care le poate da chiar și creștinilor cumsecade crunte dureri de cap.

Cum ne putem trata de astfel de beții extatice? Doar citind evangheliile și catehismul, adică magisteriul Bisericii. Scoțând capul din ecranele telefoanelor și citind evangheliile și catehismul. Orice altă învățătură situată în afara acestora nu este de la Dumnezeu. Spuneam cu altă ocazie despre aplicațiile sociale – Fb, TT – că dacă nu am citit câteva sute de cărți, e musai să le dezinstalăm pentru că în cazul acesta sunt mai inteligente decât noi, ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi și ne pot manipula cu ușurință. Nu ele în sine, ci cei care le controlează.

Și pentru că vreau să închei într-o notă pozitivă, vă voi reda o adaptare a Psalmului 22/23.

Telefonul este păstorul meu și, dacă am bateria încărcată, nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte pe rețele de socializare şi mă duce la reel-uri ce-mi par odihnitoare.

Îmi amorțește sufletul cu postări inutile şi mă povăţuieşte pe cărări strâmbe din pricina algoritmilor săi.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci telefonul mi-a paralizat simțul autoconservării.

Ecranul şi aplicațiile sale eu le mângâi.

El le arată poze cu ce pun pe masă potrivnicilor mei; îmi împuie capul cu toate inepțiile şi cronologia mea este plină cu acestea, de dă pe afară.

Da, fericirea înșelătoare a vizionării unui video tik-tok mă va însoţi în toate zilele vieţii mele şi nu voi mai locui în Casa Domnului, ci în metavers, până la sfârşitul zilelor mele.

Aminul, de data aceasta, nu e cea mai potrivită încheiere. Așa că voi încheia cu invocarea Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – asupra României, a Europei și a lumii întregi.