Toma-Legistul sau Toma-Credinciosul?

Prima duminică după Învierea Domnului este cunoscută ca fiind "a Tomii", adică a apostolului Toma sau Geamănul, conform traducerii din limba aramaică. Geamănul făcea parte din grupul celor 12 apostoli şi, conform tradiţiei, a predicat Evanghelia lui Hristos tocmai în îndepărtata Indie, acolo unde ar fi suferit martiriul. Şi cu toate acestea, Toma ne este cunoscut mai ales datorită apelativului atribuit pe nedrept – Necredinciosul. Iar necredinţa Geamănului s-ar datora faptului că nu a crezut din prima în Învierea Domnului mărturisită de ceilalţi ucenici.

Însă, vă întreb, ceilalţi ucenici cum s-au comportat atunci când au primit vestea Învierii de la femeile mironosiţe? Răspunsul îl aflăm la Luca evanghelistul care ne spune că acele cuvinte "li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau" (Luca 24, 11). Probabil că tocmai de aceea primul lucru făcut de Isus – atunci când a intrat prin uşile zăvorâte la ucenicii adunaţi fără Toma – a fost să le arate mâinile şi coasta sa. Abia apoi "s-au bucurat ucenicii, văzându-l pe Domnul" (Ioan 20, 20). E adevărat că Toma se îndoieşte de spusele prietenilor săi, dar cine nu s-ar îndoi la auzul unei asemenea relatări fantasmagorice? De aceea, şi Geamănul vrea să aibă parte de acelaşi privilegiu şi să vadă cu proprii ochi ceea ce şi ceilalţi au văzut. Aşadar, putem să spunem că Toma a pus la îndoială, mai degrabă, spusele prietenilor săi – că l-au văzut pe Domnul –, decât Învierea Mântuitorului.

Drept dovadă, opt zile mai târziu, atunci când Domnul i s-a adresat spunându-i: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta mea!" (Ioan 20, 27), Toma NU s-a apropiat de Isus pentru a-i verifica rănile, ci i-a fost suficient şi lui – ca şi celorlalţi apostoli, cu o săptămână mai înainte – doar să îl vadă pe Domnul. În acest fel, Toma acţionează ca un credincios autentic, fără să mai fie nevoie să îi pipăie rănile Domnului, şi îşi exclamă crezul în Înviere prin răspunsul dat Mântuitorului: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (Ioan 20, 28). Desigur, mai devreme, în versetul 27, vedem şi cum Isus îl mustră pe Toma spunându-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!". Însă, chiar şi aşa, ar trebui să facem totuşi diferenţa între necredinţă, care înseamnă refuz total, şi îndoială.

Dar de ce s-a împământenit această convingere atât de adânc în mințile creștinilor, că Toma i-ar fi examinat rănile Domnului? Probabil – la fel ca în speța mărului mușcat de Adam și de Eva – din cauza realizărilor artistice care îl înfățișează pe apostol cu degetul înfipt în rana coastei Mântuitorului. A fost suficient ca pictorii renascentiști să picteze un măr în mâinile protopărinților, ca să uităm că Biblia nu menționează acest fruct ca fiind cel cu pricina. La fel, a fost suficient să vedem tablouri celebre cu Toma Necredinciosul, ca să uităm că evangheliile nu menționează niciun fel de examinare medico-legală făcută de Geamăn.

Şi, până la urmă, cine suntem noi şi cât de puternică ne este credinţa, ca să-l stigmatizăm cu apelativul de Necredincios pe cel numit Apostolul Indiei, pe cel care a călătorit cel mai mult dintre toţi apostolii pentru a răspândi Evanghelia? Şi câţi dintre noi, creştinii credincioşi, nu suntem la fel ca Toma, ba chiar mai şovăielnici decât el, atunci când îi cerem lui Dumnezeu fel de fel de dovezi, de semne demne de spectacolele de circ, pentru a crede cu adevărat? Aşadar, cine este necredinciosul? Nu vă osteniţi căutând răspunsul acestei ultime întrebări, îl ştiţi încă din copilărie: cine zice, ăla e!

Addenda. De ce am ținut morţiș să îi fac această succintă apologie Apostolului Toma? Deoarece am fost botezat fix în ziua consacrată lui – în duminica de după Sărbătoarea Învierii – şi, cumva, îl percep pe Toma ca pe geamănul meu, în cele spirituale. Așadar, ziua nașterii mele din Spirit și din apă este influențată de pascalie, deci este mobilă. Off topic: dvs. vă știți data botezului?