Pâinea şi vinul - elemente indispensabile vieţii

Parcurgând textul evangheliilor, sesizăm cum Isus alege să instituie Sacramentul Sfintei Euharistii în cadrul mesei de seară. (Aceasta, însă, este mai mult decât o cină, sau decât o masă simplă; este o adunare, pentru că Isus nu stă singur la masă, ci înconjurat de ucenici.) La instituirea Euharistiei, pe lângă gesturi şi cuvinte, Mântuitorul se foloseşte şi de două elemente concrete, materiale: pâinea şi vinul. De ce tocmai acestea două?... Deoarece pentru a putea trăi, omul trebuie să se hrănească şi să bea. Iar noi ştim, din propria experienţă, că mâncarea şi băutura nu sunt un lux, ci, mai degrabă, necesităţi. Aşadar, între a trăi şi a mânca sau a bea, deja sunt stabilite raporturi foarte apropiate.

În Palestina, ca de altfel şi în România, pâinea era şi încă mai este considerată aliment de bază şi simbol al hranei indispensabile omului. Iar prin procesul de hrănire se realizează unirea dintre pâine şi cel care o mănâncă. Însă, până a ajunge să fie mâncată, pâinea trebuie să parcurgă diverse etape, începând cu bobul de grâu care trebuie să moară şi apoi să reînvie în pământ, apoi să fie zdrobit în moară, apoi copt în cuptor etc. Această imagine a bobului de grâu care moare sau care este măcinat şi transformat în făină ne forţează să admitem că pâinea este produsul jertfei boabelor de grâu.

După ce în rugăciunea Tatăl Nostru ne-a învăţat că pâinea trebuie cerută ca dar al vieţii („Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”), la ultima sa cină, Isus ne-a descoperit care este adevărata pâine a vieţii: „Eu sunt pâinea vieţii”. Aşadar, Mântuitorul ni se prezintă ca fiind pâinea vie, cea coborâtă din cer, pâine care, dacă este mâncată, garantează viaţa cea veşnică. Însă pâinea oferită de Isus, trupul său, va fi trebuit să urmeze şi ea acelaşi proces al pâinii obişnuite (cea care asigură doar viaţa pământească). Aşadar, Pâinea Vieţii a trebuit să treacă prin moarte, să fie jertfită; pentru ca mai apoi să fie cerută o acţiune (prin cuvintele „Luaţi, mâncaţi…”) şi din partea celui care primeşte acest dar, acţiune în urma căreia rezultă unirea, comuniunea cu cel care se oferă drept pâine.

Cel de-al doilea element material folosit de Isus la instituirea Sacramentului Sfintei Euharistii este vinul, rodul viţei şi al muncii omului. Din textele veterotestamentare putem deduce că dacă pâinea are rolul de a întări inima omului, vinului îi revine rolul de a o înveseli, de a o bucura. Tot aceste texte prezintă vinul ca semn al gratuităţii, al prosperităţii şi, mai ales, al prieteniei. Vinul mai este asociat şi cu sângele datorită fie culorii, fie faptului că precum sângele este purtătorul energiei vitale în trup, la fel şi vinul conferă energie, vitalitate.

Invitaţia pe care ne-o face Isus (cea de a bea însuşi paharul său) este şi una de participare la destinul său, la moartea sa violentă. Însă a bea potirul dăruit de Hristos mai înseamnă şi participarea la noul legământ instaurat prin sângele vărsat pe cruce, legământ care garantează iertarea păcatelor şi accesul în Împărăţia lui Dumnezeu.

În concluzie, Isus, Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu, este prezent în Euharistie ca Trup şi Sânge cu toată umanitatea şi cu toată dumnezeirea sa, pregătit să se ofere ca mâncare şi băutură într-o reactualizare a jertfei sale sfinte şi mântuitoare.